loader
Foto

Galerie foto

Melomanii pot cumpăra bilete la Concursul Internațional „George Enescu” 2024. Maestrul Cristian Măcelaru propune șase recitaluri și cinci concerte simfonice

Din 17 mai, iubitorii de muzică clasică pot achiziționa bilete pentru recitalurile și concertele simfonice din cadrul celei de-a XIX-a ediții a Concursului Internațional „George Enescu” . La ediția din anul acesta, ce va avea loc între 31 august și 27 septembrie, la Ateneul Român, melomanii pot alege atât bilete individuale, cât și trei tipuri de abonamente. Prețurile pornesc de la 60 de lei. Elevii și profesorii școlilor de muzică din toată țara, precum și persoanele cu dizabilități și însoțitorii lor, beneficiază de acces gratuit, în limita locurilor disponibile.

 

Pentru ediția din acest an a concursului, maestrul Cristian Măcelaru, directorul artistic al Festivalului și Concursului Internațional „George Enescu”, le propune melomanilor șase recitaluri și cinci concerte simfonice.

Anul acesta, reputatul violoncelist David Geringas deschide seria recitalurilor, alături de pianistul Mikhail Mordvinov, propunând publicului un program cu titlul „Luminile nordului – Northern lights”, celebra pianistă Lylia Zilberstein și marele violonist Shlomo Mintz vor susține recitaluri solo pe scena Ateneului Român, în timp ce renumitul violonist Dmitry Sitkovetsky va cânta alături de Valentin Răduțiu (violoncel) și Lukas Geniusas (pian).

(w882) Dmitri Sit

Dmitry Sitkovetsky.

(w882) Lyla Zilbe

Lylia Zilberstein.

Un alt eveniment de prim rang al concursului din acest an va fi recitalul susținut de unul dintre cei mai importanți violoniști români, Liviu Prunaru, și violonistul Valentin Șerban, câștigătorul ediției a 17-a a Concursului „Enescu”, artiști români de renume internațional.

Concertul de deschidere a Concursului Internațional „George Enescu” 2024 va fi dirijat de Delyana Lazarova, avându-i ca soliști pe Maria Marica (vioară), Benjamin Kruithof (violoncel) și Alexandra Segal (pian) – câștigători ai Concursului Internațional „George Enescu”, ediția 2022, alături de Orchestra Națională Radio.

(w882) Shlomo Min

Shlomo Mintz.

(w882) David Geri

David Geringas.

Finalele concursurilor vor reprezenta momente de maxim interes pentru publicul meloman, dirijorul Jonathan Bloxham urcând la pupitrul Orchestrei Naționale Radio pentru finala concursului secțiunii violoncel - în 10 septembrie, Alan Buribayev va dirija Orchestra Filarmonicii „George Enescu” pentru finala secțiunii de vioară- în 16 septembrie, iar Christian Reif va conduce Orchestra Filarmonicii „George Enescu” în finala concursului de pian, în 22 septembrie 2024.

Ultimul concert simfonic va avea loc în 27 septembrie 2024, la Ateneul Român. Dirijorul Cristian Măcelaru, directorul artistic al Concursului și Festivalului Internațional „George Enescu”, va urca la pupitrul Orchestrei Române de Tineret, alături de trei dintre cei șase dirijori tineri participanți la masterclass-ul de interpretare dirijorală, instrumentală și aprofundare în studiul muzicii, pentru a prezenta un regal de muzică româno-franceză în care publicul va asculta lucrări de George Enescu, Dan Dediu, Hector Berlioz, Claude Debussy, Igor Stravinski sau Louise Farrenc.

La ediția din acest an, iubitorii de muzică clasică pot achiziționa atât bilete individuale, pentru fiecare concert, cât și trei tipuri de abonamente. Prețurile pornesc de la 60 de lei.

Abonamentul pentru concerte simfonice (cinci concerte)

  • Categoria 1 – 800 de lei
  • Categoria a 2-a – 640 de lei

Abonamentul pentru recitaluri (șase recitaluri)

  • Categoria 1 – 720 de lei
  • Categoria a 2-a – 576 de lei

Abonamentul General pentru recitaluri și concerte simfonice (11 evenimente)

  • Categoria 1 – 1370 de lei
  • Categoria a 2-a – 1100 de lei
  • Categoria a 2-a cu reducere 50% pentru elevi, studenți, pensionari – 550 de lei

Bilete individuale pentru concerte simfonice (preț/concert)

  • Categoria 1 – 200 de lei
  • Categoria a 2-a – 160 de lei
  • Categoria a 2-a cu reducere 50% pentru elevi, studenți, pensionari – 80 de lei

Bilete individuale pentru recitaluri (preț/recital)

  • Categoria 1 – 150 de lei
  • Categoria a 2-a 120 de lei
  • Categoria a 2-a cu reducere 50% pentru elevi, studenți, pensionari – 60 de lei

Studenții, elevii și profesorii școlilor și universităților de muzică din toată țara beneficiază de acces gratuit în baza legitimației școlare și de serviciu, în limita locurilor disponibile.

De asemenea, persoanele cu dizabilități, alături de însoțitorii lor, beneficiază de acces gratuit în limita locurilor disponibile, conform legii.

Biletele și abonamentele pentru concertele și recitalurile organizate în cadrul Concursului Internațional „George Enescu” se pot achiziționa din platforma de ticketing www.eventim.ro, dar și în format fizic, din Librăriile Cărturești, Librăriile Humanitas, magazinele Carrefour sau Good2Go. Organizatorii nu își asumă responsabilitatea pentru biletele și abonamentele achiziționate de pe alte platforme de ticketing neoficiale.

Organizatorii Concursului Internațional „George Enescu” oferă acces gratuit la etapele preliminare ale tuturor secțiunilor instrumentale din cadrul concursului care vor avea loc la Universitatea Națională de Muzică din București, în perioada 1 – 18 septembrie 2024, și la semifinalele acestora, care vor avea loc la Ateneul Român în data de 8 septembrie (violoncel), 14 septembrie (vioară) și 20 septembrie (pian), nefiind necesară o înregistrare prealabilă.

***** Concursul Internațional „George Enescu” - un regal artistic, susținut de mari maeștri ai scenei internaționale și laureați ai edițiilor anterioare ale Concursului, se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Brand cultural de țară și proiect cultural strategic la nivel național, Concursul Internațional „George Enescu” este finanțat de Guvernul României, prin Ministerul Culturii, și organizat de ARTEXIM. Co-organizator: Fundația ArtProduction

Co-producători: Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Primăria Municipiului București – ARCUB.

 
Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

publicat: joi, 21 noiembrie 2024

În ultimii ani, România s-a distins în cadrul Uniunii Europene printr-o statistică remarcabilă: aproximativ 95% dintre elevii de gimnaziu învață, ...

Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză la Cluj-Napoca

Joi, 21 noiembrie, Cluj-Napoca a fost gazda unei sărbători deosebite, marcând Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză. În sala ...

100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

 

#TVRedu