Sâmbătă, 3 octombrie 2020, ora 10:00, la TVR 2 și online pe TVR+, invitatul Danielei Zeca Buzura la "Mic dejun cu un campion" a fost actorul Florin Zamfirescu, profesor universitar la UNATC.

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

După aproape 50 de ani de carieră, sute de roluri şi zeci de filme, actorul Florin Zamfirescu face o mărturisire emoţionantă: ’’Am muncit foarte mult, am dormit în frig, pe paie, m-am îmbolnăvit, am spaime, am temeri, am coşmaruri cu scene din filme. Eu zic că am ajuns la capăt. E timpul să spun, stop!”

Cu un palmares de sute de roluri şi peste 30 de filme, interlocutorul nostru de astăzi nu se consideră o vedetă, ci declară: ’’Îmi place teatrul dar nu m-am făcut actor ca să devin vedetă. Eu sunt artist şi gata’’ – mărturiseşte cu o deplină sinceritate Florin Zamfirescu la cei 70 de ani împliniţi. După o viaţă pe scenă şi în filmul artistic – aproape 50 de ani de carieră - jucând în atâtea partituri mai mari sau mai mici, nu a considerat o clipă că arta sa i-ar fi răpit viaţa sau familia, ci dimpotrivă, că i le-au împlinit mai mult decât oricare altă meserie.

O conversaţie cu un artist de talia lui Florin Zamfirescu, un actor care după jumătate de secol de carieră încă mai are multe de oferit este ca o aventură pentru că, fără să vrea, într-o secvenţă atât de scurtă de timp, oricare moderator nu are cum să cuprindă o existenţă atât de plină de conţinut.

De altfel, chiar aşa a început confesiunea invitatului nostru, cu exprimarea unei convingeri pe care a avut-o de tânăr şi pe care şi-o menţine şi astăzi: ’’Niciodată nu m-am considerat un intelectual. Eu sunt artist. Şi artiştii pot să spună orice. Pentru mine, actoria este o magie continuă. Fie ea între doi oameni care stau de vorbă la o masă sau, şi mai şi, magia dintre actor şi public’’. De altfel, se pare că această legătură atât de specială l-a urmărit cu prisosinţă, căci, în 2002 s-a şi concretizat într-o teză, ’’Actorie sau magie’’ cu care a obţinut titlul de ’’Doctor în arte’’.

Incitat să dezvăluie accente ale carierei, Florin Zamfirescu a amintit de extraordinara experienţă din ’’Iacob’’ regizat de Mircea Daneliuc – o partitură mică dar de o intensitate fără egal -, de ’’Filantropica’’ lui Nae Caranfil, de rolul Ion din ’’Năpasta’’ lui Alexa Visarion cu care a obţinut Premiul ’’Leul de Aur’’ de la Arezzo, de ’’La ţigănci’’ de Alexander Hausvatter care s-a jucat timp de 11 ani, şi câte şi mai câte. Toate însă au un numitor comun: seriozitatea şi dedicarea profundă şi totală, ’’Mă duc la teatru de pe la prânz ca să pot intra în atmosfera spectacolului şi a rolului meu’’.

’’Am chibzuit îndelung la vorbele sale care veneau uşor spre noi, făcându-ne să credem că finalul întâlnirii noastre mai poate fi încă amânat. Un creator adevărat care a trăit constant şi cu temeritate prin munca şi darul său. Aşa l-am perceput de când l-am văzut pentru prima oară, la premiera filmului ’’Iarba verde de acasă’’. Primisem o invitaţie pentru că juca în el şi o colegă de clasă care fusese distribuită în rolul învăţătoarei de la sat. Îl ţin minte cum cosea livada într-o lumină stranie, cu o dexteritatea omului care făcuse asta toată viaţa. Tot dramatismul rolului se concentra în ochi şi în gestul măsurat cu care reteza firul ierbii, aşa cum o făcuse şi tatăl, şi bunicul, şi străbunicul... Un film de o fineţe a emoţiilor şi o trăire pe care Florin Zamfirescu le-a jucat din foarte puţine cuvinte rostite’’ – Ileana Ploscaru Panait – producătorul emisiunii.

Strădania vieţii sale numără multe roluri în teatru, peste treizeci de filme artistice, spectacole în teatrul şi serialul de televiziune, peste o sută de piese radiofonice, o susţinută activitate de profesor şi pentru multă vreme rector al Universităţii de Teatru şi Film din Bucureşti.

A jucat la Teatrul din Tg. Mureş, la Odeon, Bulandra, la Teatrul Naţional din Bucureşti. Roluri diverse, de prim plan sau mai restrânse. Nu s-a simţit niciodată un actor de plan doi, chiar dacă, uneori, a acoperit roluri mici dar pe care le-a făcut mari prin măiestria sa interpretativă. ’’Am încercat întotdeauna să îmbrac cât mai multe destine şi am avut calitatea de a lua ce a fost mai frumos în jurul meu’’.

Iar performanţa i-a fost răsplătită cu multe premii şi distincţii merituoase. Iată doar câteva dintre ele: 1965 - Medalia de aur la Bienala ’’I.L. Caragiale’’; 1973 - Premiul de interpretare masculină la Festivalul Tineretului de la Piatra Neamţ şi Marele Premiu “Leul de aur” la Arezzo – Italia cu ’’Năpasta’’ de Alexa Visarion; 1984 - Ordinul ’’Meritul cultural’’ clasa a III-a; 1997 - Premiul Criticii pentru ’’Cel mai bun actor al anului’’; 2002 - Ordinul Naţional ’’Pentru Merit’’, în grad de cavaler; 2003 - Diploma de excelenţă în cinematografia românească.

Florin Zamfirescu, o prezenţă minunată la Mic Dejun. Sigur că ne-a fascinat cu talentul său de povestitor. A şi trăit multe întâmplări care, fiecare dintre ele sunt în felul lor savuroase şi necunoscute, a avut alături oameni extraordinari, a interpretat atâtea şi atâtea personaje care rămân în istoria filmului şi a teatrului, a descoperit talente tinere, s-a risipit cu dărnicie celor pe care îi apreciază şi îi iubeşte. Iar acest talent deosebit s-a strâns între copertele unei cărţi de povestiri, ’’Catifea’’ este titlul ei, apărută în 2005 şi pentru care a primit Premiul revistei VIP un an mai târziu.

Un om şi un artist care a petrecut o viaţă despre care îşi aduce aminte cu nostalgie, alteori nu tocmai cu plăcere dar, ’’Ce mă satisface pe deplin sunt copii mei’’. Şi o recunoaşte cu o mândrie nesimulată, ca o răsplată maximă a menirii sale ca om.

’’Am muncit foarte mult, am dormit în frig, pe paie, m-am îmbolnăvit, am spaime, am temeri, am coşmaruri cu scene din filme. Eu zic că am ajuns la capăt. E timpul să spun, stop!”- mărturiseşte Florin Zamfirescu, la o cafea cu multe istorisiri alături de Daniela Zeca Buzura, amfitrionul emisiunii ’’Mic Dejun cu un Campion’’.

Portret de artist: PETRU LUCACI

Artistul plastic care expune în platoul Micului Dejun de la Café Verona este pictorul şi profesorul universitar Petru Lucaci – preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România şi director al revistei ’’Arta’’. L-am invitat, pentru că până la sfârşitul lui octombrie îi puteţi vedea şi expoziţia personală de la Muzeul Naţional de Artă Contemporană. Lucrările aduse aici fac parte dintr-un proiect independent, cu care, Petru Lucaci este invitat la Muzeul de Artă din Chişinău până la finalul acestui an.

Faptul că artistul este interfaţa timpului său o dovedeşte din plin unul dintre ciclurile semnificative din creaţia lui Petru Lucaci: ’’Dincolo de Wikipedia’’, este conceput ca un jurnal-analiză în care sunt marcate cu alb şi negru lumina şi întunericul, speranţa şi desnădejdea, zona iradiantă a fiinţei noastre, angoasele şi tenebrele ei.

Încărcătura metaforică, mistică, socială a termenilor transcende graniţele artei relevând umbrele şi luminile vieţii noastre. O lume fără ’’linii” de contur, o lume doar a contrastelor… Oare nu aceasta este lumea în care trăim? Clarobscurul devine o modalitate de (re)definire artistică a unei lumi incerte, nedecise, mereu în căutare de ceva şi cineva, o lume a celor de la margine, de la periferie, a celor în căutare de „lumină” sau fugind dinspre ’’lumină’’.

Clarobscurul secolului XXI devine astfel pentru artist, mai mult ca oricând, un mod de a participa la discursul public, de a fi prezent, de a lua atitudine, de a protesta, de a se revolta şi nu doar de a-şi demonstra veleităţi şi abilităţi artistice.

Recomandare de lectură din raftul Librăriei Cărtureşti: De data aceasta, două titluri reţin atenţia: ’’Jurnal’’ de Rainer Maria Rilke apărut la Editura Ideea Europeană în 2018, în colecţia de biografii, memorii, jurnale, invită cititorul contemporan la ’’o revărsare de lumină formatoare, de care poetul ne învaţă să profităm, să ne bucurăm, reîntorcându-ne spre interioritatea de care nu este exclus că ne-am înstrăinat’’. Cel de-al doilea titlu al invitaţiei la lectură este o carte voluminoasă, ’’Integrala poeziei lui Nichita Stănescu’’, ce reprezintă o iniţiativă îndrăzneaţă şi meritorie coordonată de Bogdan Creţu. Publicată în 2013 de Editura Vasiliana ’98 din Iaşi, cartea, aflată de data aceasta în mâna iubitorului de poezie şi de Nichita Stănescu este, cu siguranţă, un prilej de lectură dar şi un discurs documentar, ce constituie un instrument foarte necesar de studiu asupra liricii poetului. Iar Florin Zamfirescu a recitat în maniera-i inconfundabilă două dintre poeziile lui Nichita care l-au emoţionat profund: ’’Vederea ţării’’, un poem transcris după recitarea poetului, apărut în ’’Cartea vorbită’’ (1964 - 1983) şi ’’Nod 11’’ cuprins în volumul ’’Noduri şi semne’’ (1982).

***

Difuzare TVR2: sâmbătă, 3 octombrie 2020, ora 10:00

Reluare TVR2: marţi, 6 octombrie 2020, ora 5:00

Difuzare TVRI: luni, 5 octombrie 2020, ora 15:00

Difuzare TVRI: sâmbătă, 10 octombrie 2020, ora 9:00

Difuzare TVRM: sâmbătă, 3 octombrie 2020, ora 10:00