loader
Foto

Galerie foto

Locuri de pelerinaj din Oltenia: Mânăstirea Lainici

La granița dintre nordul Olteniei și sudul Ardealului, printre munți și văi , se ridică una dintre cele mai vechi , frumoase și cunoscute așezări monahale din România: Mânăstirea Lainici. Istoria acesteia, ctitorii şi sfinţii care au slujit-o, atrag an de an credincioşi de peste tot, în căutarea harului sfânt sau a unor clipe de reculegere şi linişte sufletească.

 

Numele mănăstirii este de origine greacă și s-ar putea traduce ca „trecătoare prin munții de piatră", sau poate că numele unui trib geto-dacic al lailor a fost preluat și așa s-a transformat în Lainici.

De numele Sfântului Nicodim de la Tismana se leagă și înfăptuirea Mânăstirii Lainici. În căutarea locurilor potrivite sihăstriei, a ajuns în Valea Jiului, unde a ridicat un schit din lemn. Se întâmpla prin secolul al XIV-lea. Primul stareț al mânăstirii, Atanasie Schimnicul, reface schitul și ridică o nouă bisericuță din lemn prin sec. al XVII-lea.

Mânăstirea se reconstruiește din temelie la începutul sec. al XVIII-lea

Ca o mărturie a vremurilor demult apuse, străvechea bisericuță încântă ochiul privitorului cu portretele ctitorilor și cu originalitatea picturii, desăvârșită la 1817, în frescă, care respectă canonul iconografic bizantin.

(w882) Memoria lo

Mai multe informații despre acest lăcaș de cult aflați emisiunea „Memoria locului”, redifuzată pe TVR 3 miercuri, 27 noiembrie, de la ora 13.30.

Producător: Simona Carauleanu

Sursa foto: capturi din emisiune

 

 
Forța muzicii și rolul său în educație

Forța muzicii și rolul său în educație

publicat: joi, 20 noiembrie 2025

Ediția din 20 noiembrie a emisiunii "Forța Ideilor", difuzată de la ora 21:05, pe TVR 2,  este despre rolul deosebit al educației și, în ...

În periplul său cultural, echipa emisiunii "Bucuria credinței" a poposit la Complexul Astronomic din Baia Mare, un important reper științific și ...

"Devreme, despre vreme", în Japonia

publicat: vineri, 07 noiembrie 2025

Știați că există 11 feluri de a spune cer în limba japoneză și aproximativ 100 de termeni pentru ploaie?

 

#TVRedu