loader
Foto

Galerie foto

Acad. Leon Dănăilă: „E important să faci mereu ceva bun"

La TVR2 și pe TVR+, ați putut revedea ediția „Mic dejun cu un campion" în care invitat a fost academicianul Leon Dănăilă. Pe 10 iulie de la ora 10:00.

 

„În viaţă este important să faci mereu ceva bun. În primul rând pentru ceilalţi, nu numai pentru tine.’’ (acad. Leon Dănăilă)

Mâini de aur. O energie caldă. O precizie de micron. O faţă jovială.

Un caracter călit într-o viaţă dedicată medicinei şi într-un domeniu de pionierat continuu, în care evoluţiile tehnologice pun la îndemâna doctorilor aparaturi din ce în ce mai sofisticate şi mai complexe. Un surâs care dă încredere pacientului că nu este totul pierdut, ba dimpotrivă. Un om modest şi fascinant care şi la venerabila vârstă pe care o are (aproape 90 de ani) – ne-am întâlnit la Mic Dejun în primul sezon al emisiunii, în 2015 – este la fel de pasionat de meserie, de ştiinţă, are încă dorinţa şi puterea de a se implica.

Unora le poate părea utopic, prin discursul său optimist şi încrezător, prin faptul că a încercat ceea ce poate nici cei mai tineri n-ar face – şi anume să se dedice şi luptei politice dacă este necesar, cu convingerea entuziastă, că poate face ceva pozitiv, că poate canaliza deciziile într-o direcţie pe care o consideră justă.

(w882) Leon DănÄ

Cu o privire mereu mirată şi sfredelitoare, cu părul vâlvoi, cu o expresivitate ce depăşeşte obişnuitul prezenţei în public al celor mai mulţi, cu papionul său de poet, cu o frumuseţe şi o gestică a mâinilor sale fine de neurochirug sau de pianist, acad. Leon Dănăilă a salvat de la moarte sau de la o îndelungată suferinţă peste 40.000 de oameni care au venit la dânsul cu o ultimă speranţă. Datorită domniei sale, multe familii şi-au găsit liniştea, i-au recuperat pe cei dragi, se bucură de ei şi astăzi.

Activitatea sa ca doctor şi cercetător s-a concretizat în 18 brevete de inventator şi 10 de inovator, este autorul a 54 de lucrări de specialitate şi atlase şi a colaborat la un număr însemnat de comunicări şi lucrări ştiinţifice alături de colegi din ţară şi din străinătate. Pentru a-şi putea tipări cărţile şi-a vândut maşina, era cât pe ce să-şi vândă şi modestul apartament în care stă, merge cu metroul şi pe jos, trăieşte o viaţă echilibrată şi nu întârzie niciodată de la serviciu, unde sala de operaţie este pregătită pentru momentul în care păşeşte pragul spitalului. O modestie pilduitoare pentru studenţii şi medicii mai tineri cărora le este model.

Din 1961, când a debutat ca medic secundar neurochirurg la clinica de Neurochirurgie de la Spitalul ’’Gh. Marinescu’’ din București unde lucrează și în prezent, activitatea sa nu s-a oprit o clipă. Dimpotrivă. Fiind conştient că materia sa de lucru este creierul uman, pentru a înţelege femomenele conştiinţă ale acestuia s-a decis să urmeze, pe lângă medicină – terminată la Iaşi, în 1958 -, şi cursurile Facultăţii de Filozofie - Psihologie din București, pe care a absolvit-o în 1972. În anii ’80, în cadrul bursei Fullbright, a studiat microchirurgia la New York. A participat la diferite specializări, cursuri și schimburi de experiență la Budapesta, Delft, Moscova, Edinburgh, Glasgow, Düsseldorf, Paris, Bruxelles, unde s-a întâlnit cu somităţi ale neurochirurgiei mondiale. O elită din care face parte şi astăzi nu doar prin recunoaşterea meritelor sale profesionale şi prin publicarea studiilor sale esenţiale, ci şi prin invitarea permanentă în cele mai prestigioase foruri ştiinţifice din care face parte cu drepturi depline.

(w882) Leon DănÄ

Din 1985, este singurul neurochirurg din țară care a operat anevrismele sistemului arterial vertebro-bazilar, a făcut prima secție din țară de neurochirurgie vasculară, a studiat și tratat primele cazuri de anevrisme micotice,  a efectuat pentru prima dată în România, un studiu referitor la rolul interacțiunii celor două hemisfere cerebrale în integrarea sistemului limbajului, a descris pentru prima dată ’’Sindromul de logoree cu hiperchinezie’’ în 1972, a efectuat și studiat cu ajutorul microscopului operator peste 1.000 de biopsii vasculare cerebrale, a descoperit, împreună cu neurobiologul Viorel Păiş, în anii 2000, cordocyt-ul, o nouă celulă cerebrală care a fost adusă la cunoștința comunității mondiale pentru prima dată în anul 2006 la Congresul de la Cape Town, a aplicat pentru prima dată în țară imunoterapia în tumorile cerebrale, a reuşit să scadă mortalitatea operatorie în cazul neurinoamelor de acustic de la 51% la 4%, iar în domeniul anevrismelor intracerebrale de la 49% la 4%. Aceste rezultate se datorează unei tehnici operatorii inovative și faptului că a introdus, în arsenalul aparaturii operatorii din ţara noastră, microscopul operator (1979) și laserul (1984), iar lista poate continua pe multe pagini.

Membru titular al Academiei Române (din 2004), senator al World Nations Congres ABI din USA (din 2003), onorat cu titlul de ‘Cavaler’ acordat de Académie Européenne d`Informatisation (în 2002) şi cu Placheta ’’Oameni și idei care mișcă țara’’, acordată de Foreign Policy, revistă americano - română de politică globală, economie și idei (în 2016), de trei ori desemnat Ofiţer al Ordinului Naţional al Serviciului Credincios în diferite grade în 2000, 2010 şi 2015 de către trei preşedinţi ai României – fapt nemaiîntâlnit în elita intelectuală postdecembristă – toate acestea fac dovada că academicianul, profesorul, medicul, cercetătorul LEON DĂNĂILĂ este o personalitate al cărei nume trebuie scris întotdeauna cu majuscule.

(w882) Leon DănÄ

Preţios între toate trebuie să fie titlul de ’’Cetățean de Onoare’’ al orașului Darabani (1999), locul de baştină al academicianului de astăzi care s-a născut la 1 iulie 1933 într-o familie săracă (în care tatăl nu ştia carte, iar mama avea doar patru clase) şi care a ajuns cel mai valoros medic neurochirurg din România.

Aşa încât, viaţa sa - ce se numără nu doar în ani, ci şi în generaţiile de medici cărora le-a fost profesor şi mentor şi în zecile de mii de pacienţi vindecaţi - este una cu adevărat exemplară. Iar conversaţia cu domnia sa este una savuroasă, plină de poveşti cu tâlc, de aduceri aminte, de detalii neştiute, de mărturisiri esenţiale pentru firul vieţii unui om de ştiinţă ce a străbătut aproape un secol de viaţă. Un secol căruia i-a supravieţuit cu demnitate, printr-un exemplar simţ al datoriei. Împlinite.

(w882) Leon DănÄ

***

Program de difuzare:

TVR2: Sâmbătă, 10 iulie 2021, ora 10:00; Marți, 13 iulie 2021, ora 5:00
TVR3: Duminică, 11 iulie 2021, ora 7:55
TVR Internaţional: Sâmbătă, 17 iulie 2021, ora 7:00
TVR MOLDOVA: Sâmbătă, 17 iulie 2021, ora 7:00

 
Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

publicat: joi, 21 noiembrie 2024

În ultimii ani, România s-a distins în cadrul Uniunii Europene printr-o statistică remarcabilă: aproximativ 95% dintre elevii de gimnaziu învață, ...

Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză la Cluj-Napoca

Joi, 21 noiembrie, Cluj-Napoca a fost gazda unei sărbători deosebite, marcând Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză. În sala ...

100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

 

#TVRedu