loader
Foto

Lecţii de Limba semnelor române pentru hipoacuzici în noul sezon „Teleşcoala”

Cel de-al şaselea sezon a revenit cu o premieră. Din 26 septembrie, TVR 2 a ridicat barierele dintre cei care aud și cei care au nevoie de alt tip de comunicare şi oferă cursuri de Limba semnelor române.

 

Emisiunea produsă integral de Televiziunea Română, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării, debutează într-un decor nou şi cu lecţii interactive, adaptate cerinţelor actuale.

Aşa cum ne-a obişnuit, „Telescoala” oferă celor aflaţi în pragul susţinerii examenelor de Evaluare Naţională posibilitatea de a păstra contactul cu materiile de învăţământ la care vor susţine examen, dar şi noutăţi, unele dintre cursuri fiind abordate pentru prima dată în istoria televiziunii. Astfel, o dată la două săptămâni în cadrul programului „Teleşcoala” se vor preda lecții de limbaj mimico-gestual - „Limba semnelor române”. Denumit generic „limbajul semnelor”, limbajul mimico-gestual românesc are o structură, un lexic şi reguli gramaticale specifice.

(w882)

„TVR 2 este singurul canal de televiziune care va facilita comunicarea între persoanele care aud și persoanele cu deficiențe de auz din România. Pentru prima data în istoria televiziunii, TVR 2 va oferi cursuri de Limba semnelor române, recunoscută din 2020 ca limba maternă, oficială a persoanelor cu deficiențe de auz. Oferim un curs practic, un ghid de conversație, care sa ridice barierele dintre cei care aud și cei care au nevoie de alt tip de comunicare.Mulți dintre noi am simțit lipsa de instrumente lingvistice în situații comune și, dacă o persoana surdă nu poate învăța să audă, noi avem șansa să învațam sa „vorbim” cu mâinile. Cursul nostru de Limba semnelor române va demonta limitele impuse de comunicarea verbală dintre cei care aud și comunitatea surzilor, una cu o cultură și limbă diferite de limba română”, a spus profesoara Lena Dermengiu.

În noul sezon „Teleşcoala” vor continua lecţiile de limba și literatura română și de matematică pentru elevii claselor a VIII-a. La acestea se vor adaugă cursurile de limbi străine: engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană și, în premieră, japoneză. Din acest sezon, în platoul emisiunii vor păşi şi elevii, cu ajutorul platformelor de comunicare video.

Din 26 septembrie, lecțiile de limba și literatura română vor alterna cu cele de matematică, de luni până joi, de la ora 15.30. De la ora 16.00, vor fi programate cursurile de limbi străine. „Teleşcoala” va include în fiecare vineri lecții de limba română pentru refugiații ucraineni.

DESPRE TELEŞCOALĂ

Emisiune de tradiţie, „Teleşcoala” a debutat în grila TVR 2 la începutul anilor '70 şi, timp de un deceniu, a fost urmărită de generaţii de elevi.

„Teleşcoala” a revenit, la TVR 2, în 16 martie 2020, odată cu instituirea stării de urgență cauzată de pandemie, care a închis școlile. Timp de cinci sezoane, au fost programate cursuri care le-au oferit elevilor aflaţi în pragul susţinerii examenelor de Evaluare Naţională şi Bacalaureat posibilitatea de a păstra contactul cu materiile la care susţin examen.

De la declanșarea războiului din Ucraina, gândul de a ajuta țara vecină s-a regăsit și la "Teleșcoala". Proiectul consacrat elevilor s-a extins şi, în fiecare zi de vineri, spațiul alocat emisiunii “Teleșcoala” a fost dedicat lecțiilor de limba română pentru refugiații ucraineni aflaţi pe teritoriul ţării noastre.

 
100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

Gustul victoriei (III): Șofranul, vanilia și aromele vieții

Care sunt cele mai scumpe mirodenii, la ce sunt folosite și de unde le obținem? Cum acționează condimentele asupra alimentelor și de ce se ...

 ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

publicat: sâmbătă, 09 noiembrie 2024

În data de 14 decembrie, Cluj-Napoca va găzdui o inițiativă inovatoare, lansată de neuropsihiatrul Cristian Andrei, intitulată "ParenTin'".

 

#TVRedu