Noua ediție a „Istoriilor de bun gust”, difuzată joi, 8 iunie, de la ora 21.00, ne-a invitat la TVR 2 să pătrundem într-o lume plină plină de mistere şi istorii spectaculoase alături de două dintre cele mai mari minţi ale secolului al XIX-lea: Bogdan Petriceicu Hasdeu şi fiica sa, Iulia Hasdeu.

Tânără, intelectuală, supradotată, scriitoare și poetă inclusiv de limba franceză, sunt cuvintele care o descriu pe fiica savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu şi a Iuliei Faliciu Hasdeu. Pe lângă scrierile rămase, talentul deosebit pentru limbi străine și filosofie, în doar 19 ani de viaţă Iulia Hasdeu a excelat în muzică (cursuri la Conservatorul din București şi o minunată voce de soprană), dar și în pictură (cursuri particulare de desen și pictură la Paris).

Iulia Hasdeu s-a născut la București, la 14 noiembrie 1869, iar copila a fost botezată cu acelaşi nume ca al mamei, dintr-o mistică tendinţă de contopire a celor două fiinţe apropiate. Alintată „Lilica”, la vârsta de doi ani, Iulia Hasdeu vorbea deja limba franceză, iar la împlinirea vârstei de patru ani începuse să scrie. La cinci ani crea nuvele, iar la şapte ani scria naraţiuni sau poeme.

Considerată un geniu, la aproape 8 ani, Iulia Hasdeu a trecut examenele cumulate ale celor patru clase primare, iar la 11 ani, a absolvit Colegiul Național „Sfântul Sava”. În paralel a urmat cursurile Conservatorului din București, apoi a plecat la studii la Paris. La 16 ani, Iulia Hasdeu este prima româncă care studiază la Sorbona, uimindu-și profesorii cu talentul său. La Sorbona a ţinut două conferinţe, cu temele „Logica ipotezei” şi „A doua carte a lui Herodot”, demonstrând un remarcabil talent oratoric. Era efectiv îndrăgostită de limba şi cultura franceză, dar mai ales de trei mari personalităţi, Napoleon I, Ferdinand de Lesseps şi Victor Hugo.

Îşi propusese ca la 20 de ani să îşi susţină doctoratul, ceea ce i-ar fi adus titlul de cea mai tânără femei care ar obţine doctoratul în litere la Sorbona. Începe pregătirea pentru teza de doctorat, cu tema „Filosofia populară la români: logica, psihologia, metafizica, etica şi teodiceea”, dar se îmbolnăveşte grav şi ignoră primele semne ale bolii. Boala avansează, iar medicii dau un verdict crunt: tuberculoză. La 29 septembrie 1888, la aproape 19 ani, Iulia Hasdeu moare de tuberculoză.

După moartea fiicei sale, Bogdan Petriceicu Hasdeu avea să descopere cugetări, poezii, schiţe de dramă şi comedii, materiale ale tezei de doctorat, o cantitate impresionantă de notiţe scrise de fiica sa, inclusiv pe patul în care şi-a trăit ultimele luni.

În durerea și misticismul său, Bogdan Petriceicu Hasdeu nu s-a resemnat niciodată cu pierderea copilului drag. Îndurerat, a construit, în memoria ei, un castel la Câmpina, cunoscut sub numele de Castelul Iulia Hasdeu, un templul al „lumii de dincolo” despre care se vorbeşte şi astăzi că ar adăposti fenomene stranii.

La şase luni de la moartea Iuliei Hasdeu, scriitorul susţine că a primit un semn de la fiica sa: „Trecuseră şase luni după moartea fiicei mele. Era în martie: iarna plecase, primăvara nu sosise încă. Într-o seara umedă şi posomorâtă şedeam singur în odaie, lângă masa mea de lucru. De-nainte-mi, ca totdeauna, era o testea de hârtie şi mai multe creioane. Cum? Nu ştiu, nu ştiu, nu ştiu, dar fără ca s-o ştiu, mâna mea lua un creion şi-i rezema vârful de luciul hârtiei. Începui a simţi la tâmpla stângă bătăi scurte şi îndesate, întocmai ca şi când ar fi fost băgat într-însă un aparat telegrafic. Deodată, mână mea se puse într-o mişcare fără astâmpăr. Vreo cinci secunde cel mult. Când braţul se opri şi creionul căzu dintre degete, mă simţii deşteptat dintr-un somn, deşi eram sigur că nu adormisem. Aruncai privirea pe hârtie şi cetii acolo foarte limpede: «Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu» – (Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; Asta ar trebui să-ţi fie îndeajuns). Era scris şi iscălit cu slova fiicei mele“, spunea Bogdan Petriceicu Hasdeu.

După semn, scriitorul şi-a făcut un ţel din a intra în legătură cu spiritul fiicei dispărute. S-a îndepărtat de viaţa publică şi s-a refugiat în spiritism. A construit un templu în amintirea fiicei sale la cimitirul Bellu, iar în anul 1893 ia decizia de a ridica un castel în memoria copilei. Castelul Iulia Hasdeu de la Câmpina, al doilea „Marele templu de dincolo”, a fost ridicat după planurile pe care însăşi Iulia i le-ar fi transmis tatălui de pe lumea cealaltă. Aici, Bogdan Petriceicu Hasdeu a amenajat o cameră specială de spiritism în care, ani la rând, a încercat să intre în legătură cu fiica sa aflată dincolo.

De-a lungul vremii, Castelul de la Câmpina a dat naştere la nenumărate legende şi, chiar şi în zilele noastre unele dintre acestea susţin că, uneori, noaptea, Iulia Hasdeu poate fi auzită cântând la pian, sau că ar fi fost văzută pe terasa castelului cu florile sale preferate în braţe, un buchet de margarete şi că a doua zi după apariţie, grădinarul ar fi găsit în curte flori de margarete, deşi nu era sezonul lor.

Despre adevărul legendelor, semnele mistice, dar şi despre importanţa florilor în viaţa Iuliei Hasdeu şi modul în care acestea pot fi combinate ați aflat urmărind o nouă ediţie „Istorii de bun gust” joi, 8 iunie, de la ora 21.00, la TVR 2.