loader
Foto

L.egal 100%: Concurența neloială în domeniul transporturilor

Săptămâna aceasta, în emisiunea ”L.egal 100%”, aflăm cum se manifestă concurența neloială în domeniul transporturilor. Vineri, 11 februarie, de la ora 15.30, la TVR3.

 

În România disputele în acest domeniu sunt destul de des întâlnite. Descoperim cum arată clauza de neconcurență și care este instanța competentă să soluționeze astfel de litigii. Telespectatorii vor afla, de asemenea, care sunt faptele de concurență neloială care constituie infracțiuni și care dintre aceste fapte sunt doar contravenții. Totodată, aflăm de la specialistul invitat în platou și care este valoarea amenzilor în astfel de cazuri. Consiliul Concurenței are un rol important care va fi detaliat in cadrul acestei ediții.

Invitatul Loredanei Corchiș, avocatul Radu Negru va răspunde, așadar, acestor întrebări și va prezenta un caz concret în legătură cu care a făcut demersuri până la Înalta Curte de Casație și Justiție.

***

La TVR 3, în fiecare vineri, de la ora 15.30.

Emisiunea L.EGAL 100% este una informativă și are drept scop să le prezinte cetățenilor drepturile și obligațiile pe care le au, descifrarea actelor normative şi aflarea modului de a evita încălcarea drepturilor.


 
„Povestea din ochii lor”: Ziua Mondială a Animalelor

„Povestea din ochii lor”: Ziua Mondială a Animalelor

publicat: vineri, 02 octombrie 2026

Pe 4 octombrie celebrăm Ziua Mondială a Animalelor, un moment de referință care ne reamintește tuturor că necuvântătoarele au nevoie nu doar de ...

Poate AI să fie poet? Literatura în era inteligenței artificiale | VIDEO

Avansul tehnologic contemporan a fluidizat granițele dintre creația umană și cea artificială, generând interogații profunde referitoare la esența ...

Odată cu debutul toamnei, asistăm la o creștere notabilă a incidenței infecțiilor respiratorii acute, o situație care solicită o atenție sporită ...

 

#TVRedu