Interviul acordat de Preşedintele ţării jurnalistei TVR Mădălina Dobrovolschi a putut fi urmărit astăzi, de la ora 21.00, la TVR 1 şi TVR+. Tot atunci, ministrul Patriciu Achimaş Cadariu a discutat despre starea copiilor internaţi la "Marie Curie".
Ediţia este disponibilă online pe TVR+. (Partea I)
Ediţia este disponibilă online pe TVR+. (Partea a II-a)
Alegerile locale din iunie sunt, de câteva săptămâni, mărul discordiei între partidele politice din România. Politica externă se confruntă, în continuare, cu fenomenul migraţiei, dar şi cu negocierile Londrei cu Uniunea Europeană, ce ar putea duce la o eventuală despărţire a Marii Britanii de UE. Preşedintele Klaus Iohannis a fost invitatul jurnalistei TVR Mădălina Dobrovolschi în ediţia de miercuri, 17 februarie, a emisiunii Prim-plan, pentru o discuţie deschisă pe temele de politică internă şi externă ale momentului. Emisiunea s-a difuzat în direct, de la ora 21.00, la TVR 1 şi TVR+.
„Pentru România este foarte important ca Regatul Unit să rămână în interiorul comunităţii europene, dar vom susţine în continuare necesitatea respectării principiilor fundamentale privind libera circulaţie a lucrătorilor şi nediscriminarea acestora. Nu trebuie să fie puse în discuţie drepturile cetăţenilor români care lucrează în Marea Britanie sau în alte state membre în ceea priveşte accesul la prestaţiile sociale”, declara preşedintele Iohannis în urma întâlnirii avute luni cu Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. Despre acest subiect, dar şi despre criza imigranţilor, alegerile locale şi situaţia justiţiei din România am aflat mai multe urmărind interviul acordat de Klaus Iohannis moderatoarei Prim-plan de miercuri seară.
Patriciu Achimaş Cadariu, ministrul Sănătăţii, s-a aflat în această dimineaţă la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie”. Ministrul Sănătăţii a discutat cu personalul medical despre starea de sănătate a copiilor din judeţul Argeş internaţi în Capitală. În partea a doua a emisiunii, ministrul Patriciu Achimaş Cadariu a fost prezent în studioul emisiunii Prim-plan, alături de Mădălina Dobrovolschi, pentru a discuta despre starea copiilor diagnosticaţi cu sindromul hemolitic uremic. Şi telespectatorii pot adresa propriile întrebări pe pagina de Facebook a Ştirilor TVR.
De luni până joi, după Telejurnal, telespectatorii TVR 1 sunt invitaţi la Prim-plan, un program de dezbateri şi analize privind principalele subiecte ale zilei.