loader
Foto

Galerie foto

Iuliana Marciuc: „Nu există probleme, există soluții” | VIDEO

O ediţie specială de Crăciun, cu parfum de scorţişoară şi clinchet de clopoţei la ultima ediţie din acest sezon a emisiunii „Mic Dejun cu un campion”, alături de Daniela Zeca Buzura. Sâmbătă, 26 decembrie, de la ora 10:00, la TVR 2 și online pe TVR+.

 

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

„Încă din 1990, de când a câştigat un concurs de crainică la Televiziunea Română, Iuliana Marciuc a înţeles că o aşteaptă un drum lung cu bucurii, dar şi cu multe schimbări, cu sacrificii şi trudă’’, spune Daniela Zeca Buzura despre invitata sa.

Statutul acceptat al unui om de televiziune este faptul că este o persoană publică, care se bucură de vizibilitate şi, tocmai de aceea, reponsabilitatea sa este enormă. Nu doar pentru imaginea personală, dar şi pentru cea a instituţiei pe care o reprezintă şi a influenţei implicite a acţiunilor şi părerilor sale. Iuliana Marciuc a dovedit că are abilitatea de a fi mereu în prim plan fără a încălca niciuna dintre aceste condiţionări.

„Eu am crescut şi am urcat toate treptele profesioniştilor de televiziune. Îmi place mult meseria asta. Lucrez extraordinar cu toţi colegii mei. Ştii că unul dintre cele mai grozave complimente pe care le-am primit a fost acela că ştiu să ascult. Da, sunt o persoană empatică. Nu vreau să creez animozităţi. Încerc să ne simţim cu toţii bine. Până la urmă stăm la muncă mai mult decât acasă, cu familiile noastre. Nu putem lucra bine dacă suntem încruntaţi şi nefericiţi. Nu există probleme. Există soluţii’’, mărturiseşte Iuliana Marciuc cu sinceritate.

(w882)

Prezenţa sa pe micul ecran şi în afara lui este mereu o plăcere. Este o persoană care nu o dată a ştiut să se reinventeze. De la crainic, la redactor, moderator-prezentator, producător, tentată uneori chiar de distribuirea în scenete de televiziune sau în piese de teatru, om de afaceri dar, mai ales un coleg de nădejde, Iuliana Marciuc se bucură, senină, de tot ceea ce viaţa îi poate oferi: o meserie care-i place şi i se potriveşte, o familie frumoasă şi, mai ales, un optimism contagios care salvează de la naufragiu, griul existenţei.

„Iuliana Marciuc s-a distins întotdeauna prin faptul că nu s-a dat în lături de la nicio provocare. A cântat, a dansat, a jucat până şi teatru, a prezentat spectacole, a realizat şi moderat o mulţime de formate de televiziune. O ştim cu toţii de la emisiunea ’’Confesiuni’’ şi apoi din ’’Destine ca-n filme’’, ca să enumăr doar două dintre cele mai longevive. O gazdă caldă, primitoare care, într-adevăr, ştie să asculte. M-a invitat odată în platoul ’’Confesiunilor’’ într-o ediţie cu mai mulţi colegi din televiziune, la debutul unei noi grile. Mărturisesc că nu mai ştiu în ce an. Realizam atunci Campania ’’Mânăstirea Văcăreşti – comoara pierdută’’ şi Iuliana voia să atragă atenţia asupra acestui format despre istorie şi patrimoniu cultural naţional, mai ales că TVR Cultural fusese desfiinţat. A fost un gest pe care nu-l voi uita. Am învăţat multe de la ea ca şi de la alţi colegi din televiziune cu prilejul formatului scurt, de 5 minute, ’’O vedetă, un tablou’’. Sigur că Iuliana a fost printre primii mei invitaţi. Mi-aduc aminte cu ce seriozitate s-a documentat, cum s-a pliat perfect pe decupajul pe care-l făcusem, ce eficient am lucrat împreună. Cu sinceritate spun că este un coleg pe care îl apreciez. Răspunde întotdeauna la telefon fără fasoane. Stăm de vorbă şi, între două glume sau încurajări, rezolvăm fără întârziere şi ce avem de rezolvat. Aşa că, văzând-o azi la noi în emisiune nu-mi rămâne decât să mă bucur că am invitat-o într-o ediţie specială care a început sprinţar, în spiritul sărbătorilor de iarnă’’ – Ileana Ploscaru Panait, producătorul emisiunii.

(w882)

Face parte dintr-o familie de artişti şi nu este uşor. Trăieşte aşa cum şi-a dorit, călătoreşte şi lucrează fără să se plângă. Este alături de soţul său Adrian Enache şi de David, fiul pe care îl divinizează şi, ca o mamă responsabilă, îl ghidează fără să-l sufoce. Este mereu în căutarea unei note distincte şi sutele de fotografii pe care le are în arhiva familiei atestă pasiunea sa pentru viaţa alertă, plină de provocări care se tezaurizează în amintiri pentru mai târziu.

(w882)

La Mulţi Ani! şi Sărbători fericite tuturor!

Portret de artist: DANIELA ȘI IOAN MOLDOVEANU

Printre colegii de generație care lucrează pictură bisericească și icoane, Daniela și Ioan Moldoveanu se disting prin măiestrie și respect față de tehnicile vechi de pictură, ilustrând cu fidelitate tradiția bizantină, ridicată la rang de artă. Fiecare biserică pe care au pictat-o cei doi artiști împreună cu echipa lor, are o noblețe aparte care izvorăște din experiența lungului șir de meșteri care au împodobit bisericile noastre de-a lungul secolelor și dintr-o profesiune de credință în care cei doi excelează de peste trei decenii.

Nu s-au lăsat ademeniți nici de culorile acrilice, nici de pigmenții sintetici sau de tehnicile moderne de finisare a pereților suport. Daniela și Ioan Moldoveanu lucrează fresca așa cum o făceau înaintașii de acum câteva secole: cu var, nisip, câlți, pigmenți minerali și foiță de aur.

“Niște depășiți de vremuri” – ar zice unii, dar valoarea și frumusețea picturii zugrăvite într-o biserică este menită să reziste sute de ani. Este o moștenire ce se lasă generațiilor viitoare. Așa că, cei care pășesc pragul bisericii pentru închinăciune și devoțiune, pot admira pictura măiastră a Danielei și a lui Ioan Moldoveanu la Crasna, Rohia, Galați, la biserica românească de la Ierihon sau la Sf. Gheorghe Nou de la kilometrul zero al Bucureștiului, pentru a enumera doar pe câteva dintre ele.

Recomandare de lectură: O apariţie editorială care ridică la cinci numărul volumelor semnate de Iuliana Marciuc. ’’Zeii de mucava. Incursiuni imagologice în cinematografie şi media’’ despre adevăraţii oameni de televiziune şi ’’vedetele’’ meteorice care umplu exagerat programele de fiecare zi. ’’Televiziunea, media audio-vizuală în general, joacă un rol extraordinar, dificil de cuantificat, în felul în care oamenii îşi construiesc, astfel, din imagini, realitatea, prezentul şi viitorul deopotrivă, felul în care-şi scriu vieţile, fiecare alegând imaginile care le satisfac aspiraţiile şi idealurile’’ – Iuliana Marciuc (sursa: Editura Tracus Arte)

Difuzare TVR2: sâmbătă, 26 decembrie 2020, ora 10:00

Reluare TVR2: marţi, 29 decembrie 2020, ora 5:00

Difuzare TVRI: sâmbătă, 2 ianuarie 2020, ora 9:00

Difuzare TVRM: sâmbătă, 26 decembrie 2020, ora 10:00

 
Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

publicat: joi, 21 noiembrie 2024

În ultimii ani, România s-a distins în cadrul Uniunii Europene printr-o statistică remarcabilă: aproximativ 95% dintre elevii de gimnaziu învață, ...

Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză la Cluj-Napoca

Joi, 21 noiembrie, Cluj-Napoca a fost gazda unei sărbători deosebite, marcând Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză. În sala ...

100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

 

#TVRedu