Luni, 6 decembrie, de la ora 21:00, la TVR 2 și online pe TVR+, invitații Irinei Păcurariu la „Rețeaua de idoli” au fost părintele Constantin Necula și preotul catolic Francisc Doboș.

„Vă propunem câteva minute de meditație asupra vieții noastre cotidiene, dar și un pic de gândire pozitivă. Este nevoie uneori să ne oprim din loc, să nu ne mai agităm și să ne ocupăm de spirit. Care sunt lucrurile importante în apropierea celei mai fericite zile a creștinismului? Ce ne ajută să ne împăcăm cu noi înșine și cu lumea din jur? Și ce să facem ca să trecem mai ușor această pandemie și această furtună?”, spune Irina Păcurariu, realizatoarea „Reţeaua de idoli”, despre ediţia specială difuzată într-o zi de mare sărbătoare pentru creştini.

Crăciunul ne aduce de fiecare dată bucurie, pace, iubire şi căldură din partea celor apropiaţi. Sărbătoarea este foarte importantă pentru toată lumea, iar pe teritoriul românesc ea se leagă strâns de spiritul creştin al acestui popor. În postul Crăciunului, chiar de Sfântul Nicolae, un preot ortodox şi unul catolic s-au aşezat la aceeaşi masă pentru a vorbi despre credință și bucuria de a fi împreună.

Invitații Irinei Păcurariu în ediţia specială „Reţeaua de idoli” de luni, 6 decembrie, de la ora 21:00, la TVR 2,au fost părintele Constantin Necula și preotul catolic Francisc Doboș (reluare vineri, 10 decembrie, de la ora 22:00).

Irina Păcurariu: Ați devenit foarte popular și pe rețelele de socializare. Împărțiți asta cu părintele Francisc Doboș care, din zona catolică, e un comunicator la fel de neconvențional ca dumneavoastră…

Părintele Constantin Necula: Nu cred că e vorba de neconvenționalitate. Nici eu și nici Francisc nu cred că spunem lucruri imposibil de rostit…

Irina Păcurariu: Da, dar le spuneți pe înțelesul oricărei generații…

Părintele Constantin Necula: Dacă cineva ne-ar auzi când râdem noi la telefon… aceea ar fi o emisiune de satiră și umor. Firea noastră cred că e așa. Eu tot râd că nu uit că el e din Voluntari, iar el nu uită că eu sunt din Steagu, un alt cartier al Brașovului. Ce să fac? Să mă apuc să fac pe teoreticianul în fața suferinței oamenilor? Oamenii au nevoie de simplitate… Când eram mic îmi plăcea să merg cu tata într-o bodega, se mânca afară din ea, dar ne plăcea faptul că puteam să-i vedem pe oameni, pe muncitorii veniți de la zugrăvit, care veneau de la Steagu. Nu erau neapărat băuți, ci pur și simplu povesteau… Atmosfera aceea m-a crescut să am conștința că oamenii au nevoie să le vorbești simplu. Dacă eu intram și începeam „Teoria lui Schopenhauer”… ce treabă au ei cu chestiile astea? Ori, lumea mi-e foarte dragă, ei sunt, într-un fel sau altul, pustia dintâi a copilăriei mele. Oamenii aceia sunt pavele din fiecare chilie. Eu așa am văzut fiecare apartament de bloc, câte o chilie în care locuiau oamenii care m-au crescut. Pe mine m-a crescut și nenea care a pus faianță și tanti care făcea sărățele…

Irina Păcurariu: Pandemia ne-a pus în genunchi pe toți și ne-a închis în case…

Părintele Francisc Doboș: Da, dar sufletul, inima, dincolo de toată forțarea noastră de a fi cuminiți în casele noastre, inima noastră poate zbura și putem găsi momentele acelea… Nu uita că Dumnezeu te-a trimis pe pământ să-l înlocuiești, să dai sensuri, să duci începutul său înainte. Se poate face oricum, trebuie să fim creativi și creatori, în sensul că nu-i luăm locul lui Dumnezeu, chiar dacă la Dumnezeu ajungem pentru că avem o problemă. Pentru că ne ducem cu lista la el, cu acatistul, cu problemele noastre, așa cum făceau la început, când și-a început viața publică Mântuitorul. A dat de mâncare, a mai vindecat niște coate, genunchi, a mai redat vederea, a mers pe ape și oamenii au zis wow, e de-al nostru, îl facem rege, ne dă de mâncare tuturor. Ar fi riscat să vadă în Iisus Hristos doar pe cel care le rezolvă problemele, le satură stomacul și le dă pâine și circ. Dar ar fi riscat să nu-l vadă pe Dumnezeu din Iisus Hristos.

Irina Păcurariu: Cum arată Dumnezeu din Iisus Hristos?

Părintele Francisc Doboș: Ia carnea noastră. Unde îl vedem astăzi pe Dumnezeu? Îl putem întâlni în trăirile noastre Dacă noi nu suntem consecvenți, nimeni nu este pentru că fiecare are părțile lui de păcat, de întuneric, de slăbiciune. Toți ne enervăm și avem nevoie să-i cerem iertare lui Dumnezeu și să ne cerem iertare unii altora, să recunoaștem că am fost slabi. Să nu ne mai fie frică să fim vulnerabili. Pentru că tocmai frica de a fi vulnerabili ne pune în acea carapace de a nu ne cunoaște, de a ne masca, de a da doar o imagine despre noi și de a ne încorda. De frică nu vom scăpa, dar să nu mai fie frica motorul care călăuzește toate reacțiile noastre.