loader
Foto

Galerie foto

Actrița Amalia Ciolan, la „Interviurile TVR Cultural”, despre cum a ajuns să dea la Teatru: La un concurs școlar, a venit la mine actorul Constantin Chiriac | VIDEO

Actriţa Amalia Ciolan a fost invitata Ioanei Pavel la „Interviurile TVR Cultural” sâmbătă, 23 martie, de la ora 22.30.

 

Joacă în spectacole cu priză la public şi trece cu ușurință de la tragedie la comedie. „Călătoria”, „Nora” sau „Titanic vals” sunt doar trei dintre rolurile pe care le interpretează în actuala stagiune a Teatrului Naţional Bucureşti.

Amalia Ciolan povesteşte, la „Interviurile TVR Cultural”, despre cei de la care a învăţat, despre cum a ajuns la Bucureşti şi ce înseamnă teatrul pentru ea.

„Când eram adolescentă, a trebuit să optez pentru o şcoală, pentru un loc în care să mă duc şi mi-am dorit să fac Medicina, drept pentru care părinţii mei au venit în întâmpinarea şi în susţinerea mea şi au început să îmi dea meditaţii la fizică şi la matematică şi la chimie, ca să pot să îmi iau examenul de admitere.

Liceul la care eram eu elevă se făceau tot felul de concursuri şi spectacole şi pe mine mă puneau să recit. Asta mi se întâmpla de când eram copil, dar nu consideram că este un lucru pe care aş vrea să îl fac sau care mă preocupa foarte tare. Şi, acolo, la unul dintre concursurile astea, a venit actorul Constantin Chiriac, celebrul Constantin Chiriac de la Sibiu, directorul teatrului, şi, după ce am fost pe scenă, a venit la mine în culise şi m-a întrebat: «Tu ce vrei să faci?».  Eu am spus «Medicina» şi el a spus: «E păcat. De ce nu te duci la Teatru?». «Adică cum?» «Adică aşa. Te ajut eu aşa. Te ajut eu.»

Pentru că nu ştiam nimic despre asta și, într-adevăr, s-a ocupat de mine. Mi-a găsit repertoriu, a lucrat cu mine. Sigur că, în momentul în care mi-a spus «Te ajut eu», mi s-a părut aşa spectaculos ca cineva să îţi ofere reverenţios, aşa, atenţie şi grijă, și căldură umană,şi atenţie faţă de ce este mai mic decât tine şi mai în formare”, a arătat Amalia Ciolan, în dialogul cu Ioana Pavel.

 

 

*** La „Portretele TVR Cultural”, Ioana Pavel îi invită pe telespectatori în lumea artiștilor - cum au ales scena, cine le-a îndrumat primii paşi şi ce înseamnă perseverenţa în cariera lor. Emisiunea este difuzată sâmbăta, de la ora 22.30.

Realizator: loana Pavel

Producător: Aimee D'Albon

 
Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

publicat: joi, 21 noiembrie 2024

În ultimii ani, România s-a distins în cadrul Uniunii Europene printr-o statistică remarcabilă: aproximativ 95% dintre elevii de gimnaziu învață, ...

Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză la Cluj-Napoca

Joi, 21 noiembrie, Cluj-Napoca a fost gazda unei sărbători deosebite, marcând Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză. În sala ...

100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

 

#TVRedu