loader
Foto

În Viscri, frumusețea nu e doar de privit, e de simțit. Cu „Exclusiv în România”, din nou la Viscri

Pe 23 noiembrie, pășim cu sufletul deschis prin satul fără de pereche, un loc care pare desprins dintr-o poveste veche, așezat între dealuri domoale și tăcere. Cristian Tabără ne aşteaptă la TVR 1, duminică, începând cu ora 17.00.

 

Viscri – satul care găzduiește maiestăți și atrage mii de turiști din toate colțurile lumii, an de an, e din nou în calea echipei „Exclusiv în România”. Duminică, 23 noiembrie, de la ora 17.00, Cristian Tabără  ne propune să mai poposim o dată în satul în care mulţi dintre cei care vin se hotărăsc să rămână.

(w500) Cum ne int

Aici o cunoaştem pe Caroline Fernolend, un om desoebit care a dat aripi acestui loc și l-a pus pe harta turistică a Europei. Directoare executivă şi vicepreşedintă a Fundaţiei Mihai Eminescu Trust, Caroline Fernolend s-a născut, a crescut şi trăieşte în Viscri, fiind unul dintre oamenii care au luptat ca satul să se dezvolte. Proiectele sale pentru salvarea patromoniului local au atras atenţia şi Prinţului Charles, care s-a alăturat inițiativei. Astăzi, cu ajutorul Mihai Eminescu Trust, zeci de case săseşti de patrimoniu au fost restaurate şi şi-au recăpătat farmecul de altădată.

(w882) Calatorii

Evident, echipa „Exclusiv în România” e răsfățată cu bucate alese la restaurantul din sat, unde dă peste oameni minunați – veniți de departe, dar rămași pentru totdeauna aici.

(w882) La masa

Atmosfera e îmbogăţită şi cu o degustare a berii de Viscri, dar mai ales prin interpretarea corului satului care cântă din inimă, pentru bucuria celorlalți.

(w882) Corul din

(w500) Bun venit

„Iar la final, am pășit în Casa Regelui Charles al III-lea şi am înțeles de ce Majestatea Sa a trecut  acest sat la loc de cinste între preferințele sale: pentru că aici, în Viscri, frumusețea nu e doar de privit… e de simțit”, punctează Marin Găbudean, producătorul emisiunii.

(w882) La Viscri,

Avem toate motivele să le fim alături călătorilor „Exclusiv în România”! Duminică, de la ora 17.00, la TVR 1.

foto: capturi emisie „Exclusiv în România”

 

Joi, 11 decembrie, de la ora 21:05,  urmărim  o nouă ediție "Forța ideilor" la TVR 2.

Peștera cu Oase: Un puzzle de 40.000 de ani și războiul surd dintre știință și birocrație | VIDEO

Joi, 11.12.2025 de la ora 23:00, într-un nou episod "Istorii Ascunse" aflăm alte detalii ale poveștii proiectului de la Peștera cu Oase.

Forța muzicii și rolul său în educație

Forța muzicii și rolul său în educație

publicat: joi, 20 noiembrie 2025

Ediția din 20 noiembrie a emisiunii "Forța Ideilor", difuzată de la ora 21:05, pe TVR 2,  este despre rolul deosebit al educației și, în ...

 

#TVRedu