loader
Foto

Galerie foto

În căutare de unicate în Apuseni, sâmbătă la “Exclusiv în România”

Sâmbătă, 3 mai, de la ora 18.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+, Cristian Tabără şi echipa s-au aflat în căutare de unicate în Munţii Apuseni.

 

Ediţia este disponibilă online pe TVR+

În această ediţie, echipa “Exclusiv în România” a ajuns la Peştera Scărişoara, unde se află cel mai mare gheţar subteran din lume şi la Cetăţile Ponorului, peştera cu cel mai mare portal din România.

Tot în Apuseni se găsesc şi cele mai vechi desene rupestre din lume, în Peştera Coliboaia. Vechimea lor? 35.000 de ani.

Aventura lor este condimentată cu rafting pe Crişul Repede şi tiroliană la Peştera Meziad. Tot aici se află şi o impresionantă colonie de lilieci. Dacă la toate astea mai adăugăm şi o masă sănătoasă cu întinsură tradiţională din Ţara Moţilor şi un “concert” de tulnice, aveţi soluţia pentru vacanţa perfectă.

Jurnalist: Lorelei Mihală
Producător: Marin Găbudean

**

Despre “Exclusiv în România”

Telespectatorii TVR 1 au ocazia, prin intermediul acestei producţii, să cunoască obiective turistice unice în Europa sau chiar în lume, care pot fi văzute Exclusiv în România. În fiecare sâmbătă, de la ora 18.00, românii pot afla ce potenţial turistic au locurile în care trăiesc, dar şi multe informaţii extrem de utile, dintr-o emisiune de turism semnată şi prezentată de Cristian Tabără. Exclusiv în România este transmisă în simulcast pe TVR HD şi online, pe www.tvrplus.ro.

În fiecare episod Exclusiv în România, Cristian Tăbără şi echipa sa călătoresc, descoperă şi prezintă obiective turistice, istorie, cultură, credinţă, arhitectură, tradiţii, gastronomie, facilităţi turistice şi, mai ales, unicate europene şi mondiale din România, dintre care unele sunt încă necunoscute şi neexploatate turistic. Emisiunea face posibilă întâlnirea telespectatorul cu destinaţii spectaculoase, cu povestea şi istoria locului, cu facilităţi locale (acces, cazare, distracţii, costuri), cu trasee de încercat, specific local, gastronomie, tradiţii şi atracţii locale.

***

Emisiunea poate fi urmărită în live streaming pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

 
100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

Gustul victoriei (III): Șofranul, vanilia și aromele vieții

Care sunt cele mai scumpe mirodenii, la ce sunt folosite și de unde le obținem? Cum acționează condimentele asupra alimentelor și de ce se ...

 ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

publicat: sâmbătă, 09 noiembrie 2024

În data de 14 decembrie, Cluj-Napoca va găzdui o inițiativă inovatoare, lansată de neuropsihiatrul Cristian Andrei, intitulată "ParenTin'".

 

#TVRedu