loader
Foto

Hărțuirea morală la locul de muncă, pedepsită de lege

Ce înseamnă hărțuirea morală la locul de muncă? Cum putem preveni această formă de discriminare și care sunt consecințele legale pe care cel incriminat le poate suporta? Care sunt drepturile celui care se simte hărțuit, care sunt etapele reclamării faptei și ce dovezi sunt admise atunci când se ajunge în în Instanță? Joi, 25 iulie, în emisiunea „Oamenii si legea” aţi putut revedea o discuție despre acest subiect.

 

(w882)De la ora 13:00, invitatul Mihaelei OLARU a fost Costel GÎLCĂ, avocat.

(w882)Constituie hărțuire morală la locul de muncă și se sancționează disciplinar, contravențional sau penal, după caz, orice comportament exercitat cu privire la un angajat de către un alt angajat care este superiorul său ierarhic, de către un subaltern și/sau de către un angajat comparabil din punct de vedere ierarhic, în legătură cu raporturile de muncă, care să aibă drept scop sau efect o deteriorare a condițiilor de muncă prin lezarea drepturilor sau demnității angajatului, prin afectarea sănătății sale fizice sau mentale ori prin compromiterea viitorului profesional al acestuia, comportament manifestat în oricare dintre următoarele forme: conduită ostilă sau nedorită; comentarii verbale; acțiuni sau gesturi.

Angajatorul este responsabil de securitatea și sănătatea salariaților săi în timpul programului de lucru și în legătură cu munca salariaților să. Prin urmare, angajatorul nu poate să stabilească, în nicio formă, reguli care să oblige sau să determine acte sau fapte de hărțuire morală la locul de muncă, nici măcar în ceea ce privește clienții sau persoanele care interacționează cu salariații.

(w882)Ne puteti trimite comentarii, întrebări, sugestii şi propuneri de teme prin mesaj la numarul de WhatsApp 0728.754.133 precum şi la adresa de e-mail oameniisilegea@tvr.ro.

Ediția a fost difuzată în premiera pe 20 mai 2024.

***

MODERATOR
av. Mihaela OLARU

JURNALIST TV
Raluca AMZĂR

REALIZATOR
Ileana GAIŢĂ

PRODUCĂTOR
Mihaela GRECU

 
Buna-creștere și nota de plată: Cultura bacșișului în lume

Răsplata în bani pentru un serviciu primit poate fi obligatorie pentru unii, dar jignitoare pentru alții. Fiecare cu tradițiile lui, nimic de ...

Comedia - de la teorie la practică (II). Am înțeles poanta ? | VIDEO

Râdem noi, râdem, dar de unde vine râsul nostru? Oamenii s-au întrebat și au cercetat tema comicului, acest subiect complex și profund uman. ...

Comedia - de la teorie la practică (I) De ce râdem? | VIDEO

De ce râde omul? Cum devin amuzante un cuvânt, o expresie ori o situație? Mecanism de apărare, explozie de detensionare, surpriză, absurd - ...

 

#TVRedu