loader
Foto

Gabriela Massaci şi Ana Nicolau, luni, la CULT@rt

Luni, 3 decembrie, de la ora 22.00, la TVR 3, începem ultima lună a anului alături de două doamne speciale – invitatele lui Marius Constantinescu în studioul emisiunii.

 

Managerul cultural Gabriela Massaci, directorul artistic al Galeriei Annart, ne va prezenta piaţa de artă din România şi artiştii români care vând masiv în străinătate. Adrian Ghenie, Victor Man, Dan Perjovschi, Ştefan Câlţia, Ioan Nemţoi sunt doar câţiva dintre artiştii despre care veţi afla, luni, la CULT@rt.

(oar_w460)

Cea de-a doua invitată a ediţiei, Ana Nicolau, directorul general al Editurii Nemira, va vorbi despre cea mai nouă colecţie de literatură SF, mystery şi horror a editurii: Armada - cel mai nou imprint care continua istoria de aproape 30 de ani a editurii Nemira în această linie editorială.

(oar_w460)

Luni, Oana Lazăr de la TVR Iaşi ne aduce un material despre pictorul şi desenatorul Horea Paştina - despre a cărui creaţie Andrei Pleşu a afirmat că: “răbdarea cu care artistul inventariază, pe suprafeţe uneori monumentale, recuzita fundamentală a vieţii, reprezintă o specie a evlaviei. Şi a speranţei. Graalul e pe masa fiecăruia, centrul lumii este peste tot”

Ionuţ Vişan, corespondentul TVR la Sibiu,  ne prezintă filmul care a marcat cea de-a 25-a ediţie a festivalului Astra Sibiu, dedicata Centenarului. Este vorba despre documentarul Transalpina semnat de regizorul Dumitru Budrală  - despre povestea necosmetizată a vechiului drum al dacilor şi romanilor, cel mai înalt drum rutier din România şi din întregul lanţ carpatic. Este povestea transhumanţei, a “firului” care leagă Transilvania de Oltenia.

Anca Ţoghe de la TVR Craiova ne spune luni povestea Castelului de apă din Turnu Severin, un edificiu emblematic al oraşului, iar Vasile Hotea -Fernezan de la TVR Cluj continuă dialogul cu Alexandra Mureşan, Ioana Olahuţ şi Elena Ilas - trei artiste din Cluj Napoca despre cum au reuşit ele să creeze IA ALTFEL – într-un proiect din cadrul programului Măiastra

Iar la finalul ediţiei, Alice Săceanu şi Viorel Popescu ne invită în Bulgaria, să descoperim o parte din patrimoniul cultural variat din Varna, Albena, Balcic, Nessebar.

 

 
“Povestea din ochii lor”, sâmbătă la TVR 1

Sâmbătă 6 iunie, la TVR 1 și TVR+, de la ora 9:15, alături de moderatorii Anca Mazilu şi Bogdan Muzgoci va veni “Doctorul animalelor ...

„Ai idee?!” – ediție dedicată Universității din București

Universitatea din București, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din România și cea mai bine clasată universitate ...

Rubrica

Sâmbătă, 23 mai, de la ora 09:00 la rubrica “Oamenii și Legea” din cadrul "Matinalului de weekend", vor fi discutate cele mai importante aspecte ...

 

#TVRedu