loader
Foto

Festivalul de Folclor "Cântecele Munţilor", la TVR 1

Iuliana Tudor ne-a prezentat pe 4 septembrie, de la ora 21.00, la TVR 1, partea a doua a înregistrărilor de la Festivalul de Folclor "Cântecele Munţilor", Sibiu 2022.

 

La începutul lunii august 2022, Sibiul a vibrat pe ritmuri tradiționale din Mexic, Turcia, Serbia, Bulgaria, Macedonia și România, la evenimentele din cadrul Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților”.

Au fost spectacole folclorice în aer liber, ateliere de dans, evenimente cu specific gastronomic şi parade ale portului popular. După tradiție, „Cântecele Munților” a programat şi mari spectacole în Piața Mare din Sibiu, la care accesul publicului a fost liber.

Special pentru această manifestare, organizatorii festivalului au pregătit câteva producții de mare amploare.

Iuliana Tudor ne-a adus Spectacolul folcloric „Junii Sibiului şi invitaţii lor”, în 28 august și 4 septembrie, de la ora 21.00, la TVR 1.

(w882)

În seara de deschidere, spectacolul oferit de gazde, Ansamblul Cindrelul Junii Sibiului și invitații acestora, reunea tineri interpreți de folclor, dar și vedete de necontestat ale folclorului românesc.

(w882)

(w882)

Așadar, generații diferite de artiști uniți de dragostea pentru muzica tradițională românească au urcat pe scenă şi ne-au bucurat cu cântecul lor: Robert Târnăveanu, Adrian Neamțu, Paula Medrea, Geanina Gavrilă, Ina Chiriac, Giulia Medrea, Ilie Caraș, Daria Gâdea, Roberta Selagea, Sînziana Ștefan, Marcel Părău, Camelia Cozma Stoiță, Nelu Albu, Oana Bozga, Bogdan Toma, Iulia Mihai, Ovidiu Homorodean, Daniel Pop, Andra Matei, Ilie Medrea, Dumitru Teleagă, Marius Ciprian Pop, Mariana Ionescu Căpitănescu, Vasilica Tătaru, Alina Pinca, Mariana Deac, Ionuț Fulea, Niculina Stoican, Dinu Iancu Sălăjanu, Andreea Voica. I-au însoţit Ansamblurile Folclorice „Ceata Junilor” „Veteranii Junii Sibiului”, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”.

(w882)

Aceleaşi trei generații din marea familie artistică Junii Sibiului au impus ritmul şi duminică, 4 septembrie, de la ora 21.00, când TVR 1 a difuzat partea a doua a festivalului. Astfel dansatori, instrumentiști profesioniști, tineri artiști, dar și interpreți de renume, ne-au poftit într-o călătorie muzical-coregrafică prin România: Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul-Junii Sibiului, Ansamblul Ceata Junilor, Bogdan Toma, Iulia Mihai, Andra Matei, Daniel Pop, Oana Bozga, Ilie Caraș, Marius Ciprian Pop, Ilie Medrea, Dumitru Teleagă, Ovidiu Homorodean, Vasilica Tătaru.

Li s-au alăturat tineri cu voci senzaționale, care își doresc să devină promotori ai folclorului românesc, câțiva dintre câștigătorii Trofeului "Vedeta Populară": Alexandra Chira, Cătălina Rotaru, Mihai Teacă, Andreea Dinu, Mădălina Mureșan, Simona Alexandru, Ingrid Boengiu, Ioana Ștefan.

Ediția 2022 a festivalului s-a desfășurat sub genericul „Folclorul uneşte”: unește românii, unește artiștii, unește oamenii de pretutindeni, creează o punte între sufletele noastre și le adună într-o bucurie comună.

(w882)

Festivalul Internațional de Folclor „Cântecele Munților” este un proiect cultural care transformă Sibiul într-o veritabilă capitală a folclorului și tradițiilor de pretutindeni. 600 de artiști din țară și din străinătate au răspuns prompt invitației organizatorilor și în acest an. Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul - Junii” Sibiu a organizat a 47-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților”, în perioada 2-8 august 2022, la Sibiu. Televiziunea Română este coproducător al festivalului şi difuzează cele mai frumoase dintre spectacolele desfăşurate la Sibiu.

credit foto: FB Ansamblul Profesionist Cindrelul_Junii Sibiului, Instagram Iuliana Tudor

 
Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

publicat: joi, 21 noiembrie 2024

În ultimii ani, România s-a distins în cadrul Uniunii Europene printr-o statistică remarcabilă: aproximativ 95% dintre elevii de gimnaziu învață, ...

Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză la Cluj-Napoca

Joi, 21 noiembrie, Cluj-Napoca a fost gazda unei sărbători deosebite, marcând Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză. În sala ...

100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

 

#TVRedu