Pe 18 ianuarie, Foc încrucișat a dezbătut problema cardurilor de sănătate, alături de Vasile Ciurchea, CNAS, și Vasile Barbu, Asociația Națională pentru Protecția Pacienților. Cele mai importante declarații, în textul de mai jos.
Moderatoarea Alina Stancu, alături de invitatul permanent Cornel Nistorescu, au dezbătut problema cardului de sănătate, implicațiile pe care acesta le aduce pacienților, dar și medicilor de familie și ce se întâmplă cu asigurații care refuză cardul. În platoul TVR 1 au venit Vasile Ciurchea, președintele Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate și Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților. De asemenea, prin telefon a interveni și Rodica Tănăsescu, președintele SNMF.
Vasile Ciurchea, președintele CNAS, trage atențica că, până în prezent, 900.000 de asigurați nu au primit cardul de sănătate, iar până la 1 februarie, acestea ar trebui să ajungă la medicii de familie.
„Asigurații care nu au primit cardurile acasă, prin intermediul Poștei Române, la pot ridica de la Casa de Asigurări de Sănătate”, precizează Ciurchea. „Până când nu va exista un comunicat oficial din partea Casei de Asigurări, prin care asigurații vor fi înștiințați că pot primi cardurile de la medicii de familie, toate cardurile pot fi ridicate de la Casa de Asigurări”, adaugă președintele CNAS.
Deși acest card se poate inițializa de oriunde, trebuie făcută diferența între inițializare și inscripționare. Inițializarea, adaugă Ciurchea, o poate face doar medicul de familie. Legat de polemicile iscate de acest card, Ciurchea spunea că el conține informații legate de numărul de servicii medicale pe care un pacient le-a primit, iar la vinderea rețetelor, cardul validează identitatea și calitatea de asigurat. „Copiii primesc servicii medicale fără nici un fel de condiționare”, spune președintele CNAS.
Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, a vorbit despre celelalte probleme pe care pacienții români le au legate de situația sistemului de sănătate. CNAS nu soluționează în timp util dosarele pacienților,„foarte mulți pacienți nu pot accesa servicii de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, din cauza colectărilor”, iar multe medicamente compensate încă nu sunt pe piață pentru că nu există protocoale. Deși – adaugă Barbu – procesul de implementare a cardului a început în urmă cu 6-7 ani, „cardul de sănătate este supus autorității de supraveghere a datelor cu caracter legal”.
Ediția de duminică, 18 ianuarie, a emisiunii „Foc încrucișat” poate fi urmărită online, pe portalul TVR+ aici.