În nordul Mehedinţiului, la început de gustar este mare sărbătoare. Între 5 şi 7 august 2016, iubitorii de folclor sunt invitaţi să participe la Festivalului Naţional Concurs de Folclor „Ponoare, Ponoare”, desfăşurat în comuna Ponoarele, judeţul Mehedinţi.
Ajuns la cea de a XI-a ediție, festivalul reunește , an de an, tineri interpreți, soliști vocali și instrumentiști, intrați în competiție pentru marele premiu.
Prin acest festival organizatorii își doresc să descopere tinere talente ale cântecului popular românesc și să promoveze zone de nord a Mehedințiului , recunoscută pentru obiceiuri, tradiții și pentru frumusețile naturale ale locului.
Festivalul va debuta vineri seară cu tradiționala horă a satului, la care sunt invitați să participe toți iubitorii de joc și cântec popular românesc.
Deschiderea oficială a festivalului va avea loc sâmbătă, 6 august 2016. Cei prezenți vor putea admira parada portului popular din Plaiul Cloșani, la care vor participa tineri și vârstnici din satele din nordul județului Mehedinți.
Timp de două zile, dincolo de concursul propriu-zis, cei prezenți se vor bucura și de prezența în recital a unor artiști îndrăgiți: Niculina Stoican, Luciana Văduva, Anica Ganțu, Irina Zoican, Sanda Argint, Delia Barbu, Marian Medregoniu ș.a
Anul acesta acompaniamentul concurenţilor şi al invitaţilor în recital va fi asigurat de Orchestra Liceului de Artă „Ioan Ștefan Paulian” din Drobeta Turnu Severin, dirijor Nicolae Drăghia.
Directorul festivalului și președintele juriului este îndrăgita interpretă Niculina Stoican.
Organizatori: Primăria și Consiliul Local Ponoarele, județul Mehedinți.
Festivalul Naţional Concurs de Folclor „Ponoare, Ponoare”2016 va putea fi urmărit, în curând, la TVR Craiova.