loader
Foto

Galerie foto

Festivalul Regal de Operă „Virginia Zeani”, o ediție specială multiculturală

Luni, 16 mai, de la ora 15.00, la "Picătura de cultură" a fost difuzată prima parte a ediției despre Festivalul Regal de Operă „Virginia Zeani”. A doua parte va fi tramsmisă pe 23 mai 2022 de la ora 15:00.

 

O ediție specială multiculturală a Festivalului Regal de Operă „Virginia Zeani” a avut loc în vara anului trecut la Târgu Mureș. După o pauză de un an din cauza pandemiei, a patra ediție a Festivalului, mult mai restrânsă faţă de amplul eveniment cu care eram obişnuiţi, a fost menită să asigure continuitatea într-o perioadă de restricții și să celebreze valorile europene și diversitatea orașului Târgu Mureș.

(w882) 8

(w882) 7

Totodată, Festivalul Regal de Operă „Virginia Zeani” s-a implicat şi în campania de strângere de fonduri pentru reconstruirea Filarmonicii de la Chișînău, parțial distrusă de un incediu în septembrie 2020.

(w882) 5

Cea mai cunoscută dintre cele douăzeci de Mise compuse de Mozart, cea a Încoronării, a deschis cea de a patra ediție a Festivalului Regal de Operă „Virginia Zeani”.

(w882)

Concertul de operă sacră a avut loc la Biserica Reformată din Cetate, a fost precedat de un concert de orgă și a fost dedicat Zilei Naționale a Republicii Ungare.

(w882) 3

Invitații de onoare ai Festivalului au fost Corul și Orchestra Operei din Brașov, sub conducerea muzicală a dirijorului Traian Ichim.

(w882) 2

Cea de a patra ediţie a Festivalului Regal de Operă „Virginia Zeani” s-a încheiat cu  opera comică „Elixirul Dragostei” de Gaetano Donizetti care a stârnit ropote de aplauze și aprecieri din partea publicului în Sala Mare a Palatului Culturii din Târgu Mureş.

(w882) 4

Că la fiecare ediţie, TVR Târgu Mureș a fost coproducător al evenimentului, Festivalul Regal de Operă „Virginia Zeani” fiind o reverență adusă uneia dintre marile soprane ale lumii, care s-a născut la Solovăstru, județul Mureș, s-a bucurat de adorația publicului, alături de cele mai strălucitoare dintre stelele operei mondiale și a ajuns „prima donna assoluta” a marilor scene lirice ale lumii pentru 30 de ani.

(w882) 1

 
Celebra operă „La Wally”, a lui Alfredo Catalani

Celebra operă „La Wally”, a lui Alfredo Catalani

publicat: vineri, 13 septembrie 2024

TVR Cultural vă propune să revedeți punerea în scenă de la Theater an der Wien (2021), a operei „La Wally”, de Alfredo Catalani. Catalani a scris ...

O discuție necesară în fiecare zi

O discuție necesară în fiecare zi

publicat: vineri, 13 septembrie 2024

În societatea contemporană, discuțiile privind educația și sistemul de învățământ ar trebui să fie o constantă, nu o alegere sezonieră. Deși la ...

„Mic dejun cu un campion”: Daniela Zeca Buzura, în dialog cu Andreea Marin (ediție din 2017) | VIDEO

Între 5 și 11 august, TVR Cultural redifuzează dialogurile Danielei Zeca Buzura cu pictorul Ilie Boca, gimnasta Cătălina Ponor, scriitoarea Ioana ...

 

#TVRedu