loader
Foto

Galerie foto

FNT şi filmul experimental, în vizorul Garantat 100%

Cătălin Ştefănescu a stat de vorbă la Garantat 100% cu Marina Constantinescu, directorul Festivalului Naţional de Teatru, dar şi cu regizorul Copel Moscu, directorul Festivalului de film experimental. Duminică, 19 octombrie, de la ora 23.30, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.  

 

UPDATE: Ediţia este disponibilă pe TVR+.

Marina Constantinescu, reputat critic de teatru, cu care telespectatorii se întâlnesc săptămânal la emisiunea Nocturne de la TVR 1, a fost prima dintre invitaţii lui Cătălin Ştefănescu la Garantat 100%. Emisiunea a putut fi urmărită duminică, 19 octombrie, de la 23.30, la TVR 1, TVR HD şi TVR+. Tot la Garantat 100%, Cătălin Ştefănescu a stat de vorbă cu regizorul Copel Moscu despre Festivalul de film experimental, care va avea loc în luna decembrie.

Realizatoarea TVR Marina Constantinescu este directorul artistic al celei de-a 24-a ediţii a celui mai longeviv şi apreciat festival de teatru din România – Festivalul Naţional de Teatru - care va debuta pe 24 octombrie. Marina Constantinescu a mai fost selecţioner al Festivalului Naţional de Teatru (FNT) de trei ori, în 2005, 2006 şi 2007. Înainte de evenimentul teatral al toamnei, a venit să povestească la Garantat 100% de ce nu trebuie ratate piesele din festival, ce noutăţi aduce FNT în acest an, dar şi despre legătura ei specială cu lumea teatrului.

Cel de-al doilea invitat al lui Cătălin la Garantat 100%, Copel Moscu, a creat peste 50 de filme de scurt şi lungmetraj, în calitate de regizor şi scenarist, pentru care a obţinut peste 25 de premii naţionale şi internaţionale (Şcoala serală, Pe malul Ozanei, Şcoala mea iubită, Epoca de bronz, Va veni o zi şi Am ales libertatea). Predă regie de film la UNATC „I.L. Caragiale” din Bucureşti şi arte video la Universitatea de Arte, Bucureşti, fiind un cunoscut consultant artistic pentru televiziune şi cinema. În anul 2010, consecvent cu viziunea sa liberală, inovatoare şi cu devotamentul său pedagogic, şi-a asumat provocarea de a oferi publicului românesc primul festival de film experimental din România. Despre cariera sa, despre festivalurile pe care le organizează, dar şi despre eternele nemulţumiri în urma concursurilor de la CNC (Copel Moscu fiind membru în comisia de selecţie CNC) a dat mai multe amănunte la Garantat 100% de la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

Şi tot duminică, de la 23.30, formaţia Zmei Trei a cântat în manieră proprie muzică veche românească. Iar Răzvan Bănică, masterand la clasa profesorului universitar doctor Gelu Colceag, a interpretat un monolog din textul piesei muzicale Madeleine, de Jacques Brel.


Despre Garantat 100% la TVR:

Garantat 100%, realizată şi prezentată de Cătălin Ştefănescu, a ajuns la al 16-lea an de când este difuzată de TVR. Întreaga colecţie a emisiunilor Garantat 100% poate fi vizionată şi online, pe portalul video al Televiziunii Române, www.tvrplus.ro. Telespectatorii pot interacţiona cu echipa emisiunii şi pe contul de Facebook Garantat 100%.

 
Kilograme multe, educație puțină | VIDEO

Kilograme multe, educație puțină | VIDEO

publicat: miercuri, 04 decembrie 2024

Activitatea fizică este esențială pentru menținerea unei stări de bine generale și pentru prevenirea afecțiunilor de sănătate.

Educația în România: O prioritate ignorată | VIDEO

Educația în România: O prioritate ignorată | VIDEO

publicat: miercuri, 04 decembrie 2024

În ultimii ani, educația s-a dovedit a fi un subiect de controversă în România, iar statisticile naționale și europene susțin această observație.

Scriitorul Goran Mrakić și antreprenorul Gheorghe Chevereșan invitați la

Asociația Banatica se află în centrul discuțiilor actuale despre promovarea sportului și educației în comunitate, având ca invitați de marcă pe ...

 

#TVRedu