loader
Foto

Galerie foto

Satul Berthelot din Țara Hațegului la "Exclusiv în România"

Sâmbătă, 5 mai, de la ora 18:00, la TVR1, TVR HD şi online la TVR+, echipa Exclusiv în România, călauzită de poveştile Marii Uniri, ajunge la fostul conac al generalului Berthelot, din Ţara Haţegului, primit în semn de recunoştinţă pentru contribuţia lui la victoria României în Primul Război Mondial.

 

Aflăm astfel şi istoria clădirii aflate până atunci în proprietatea lui Franz Nopcea, om de ştiinţă şi - deopotrivă - aventurier excentric, căruia îi datoram descoperirea dinozaurilor pitici din Ţara Haţegului.

(w882)

 



Ne continuăm drumul către Ţinutul Pădurenilor, ale cărui tradiţii, dansuri şi costume sunt unicate absolute, vizitând şi Furnalul de la Govăjdia, primul furnal cu flux continuu din Europa, de la care provine o parte din fierul folosit la ridicarea Turnului Eiffel.

(w882)

Profităm de traseu pentru a naviga şi pe Lacul Cinciş, loc de agrement ce ascunde sub undele sale drama câtorva localităţi scufundate acum mai bine de 50 de ani.

(w882)

Iar în final, dar nu în ultimul rând, trecem de Oraştie şi urcăm preţ de vreo oră până la cetatea dacică de la Blidaru, monument UNESCO, a cărui istorie nu pierdem prilejul de a v-o povesti.

(w882)

Despre sezonul 11 Exclusiv în România:

În anul Centenarului, un fir nou călăuzeşte drumurile echipei de jurnalişti Exclusiv în România în căutare de unicate. Prin urmare, în fiecare episod al celui de-al unsprezecelea sezon, echipa lui Cristian Tabără va repera poveşti, locuri, evenimente sau personaje legate de unirea din 1918 şi va călători pe urmele lor. echipa Exclusiv în România ne promite călătorii de la Dunăre până în Maramureş şi din Moldova până la Săvârşin. Un sezon de incursiuni istorice în frumuseţea multor zone geografice ale României, la împlinirea celor 100 de ani de existenţă. Incursiuni cărora nu le va lipsi aventura, fantezia şi umorul.

Exclusiv în România este o emisiune de turism, gen “travel and discover”, în care Cristi Tabără călătoreşte, descoperă şi prezintă România pe mai multe coordinate: obiective turistice, istorie, cultură, credinţă, tradiţii gastronomice, dar mai ales unicate europene şi mondiale, care sunt sau care pot deveni destinaţii turistice.

Producători: Marin Găbudean, Cristina Madgearu

 
100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

Gustul victoriei (III): Șofranul, vanilia și aromele vieții

Care sunt cele mai scumpe mirodenii, la ce sunt folosite și de unde le obținem? Cum acționează condimentele asupra alimentelor și de ce se ...

 ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

publicat: sâmbătă, 09 noiembrie 2024

În data de 14 decembrie, Cluj-Napoca va găzdui o inițiativă inovatoare, lansată de neuropsihiatrul Cristian Andrei, intitulată "ParenTin'".

 

#TVRedu