loader
Foto

Eveniment TVR Internațional: „Ziua Iei 2024”

Ziua Universală a Iei Românești, 24 iunie, a fost și anul acesta prilej de sărbătoare și petrecere într-unul dintre cele mai frumoase campusuri studențești verzi din România. V-am invitat să urmăriți emisiunea dedicată acestui eveniment la TVR Internațional vineri, 28 iunie, ora 19.30.

 

Peste 600 de persoane au participat la garden-party-ul organizat de comunitatea Universității de Științe Agronomice şi Medicină Veterinară din București, deopotrivă profesori și studenți, dar și invitați ai acestora din țară și din străinătate.

(w882) lorena

Expoziții de ii din toate regiunile țării, prezentări de costume și mâncare tradițională, toate într-o ambianță folclorică autentică, creată de artiști talentați precum Gabriel GORJANU GÎLEA, Lorena și Radu ADAM, Gabi DUMITRU și Irina SÂRBU și band-ul său, dar și de Ansamblul folcloric BUCUR al USAMV București.

(w882) Lorena 2

Anul acesta, la târgul etnografic de la USMAV București, alături de regiunea folclorică a Transilvaniei, reprezentată de colecțiile de ii și costume ale familiei ADAM, din Brașov, regiunea Olteniei a fost reprezentată prin colecțiile prețioase de ii, din Gorj și Mehedinți, ale artistului interpret și colecționar de artă populară, Gabriel GORJANU GÎLEA.

(w882) Gorjanu

Deși are doar 35 de ani, acesta este el însuși un tezaur viu de povești și cântece legate de familia sa, de oamenii satelor gorjene și mehedințene, dar și de fiecare obiect pe care nu doar că îl colecționează cu grijă și sfințenie.

Gabriel GORJANU GÎLEA a adus la târgul de Ziua Iei 2024 numeroase relicte etnografice, care reflectă geniul secular al țăranului român, cel care din puținul pe care l-a avut la îndemână, ajutat de natură și de Dumnezeu, și-a creat adevărate sisteme de cunoștințe și deprinderi pentru a-și face viața mai ușoară și mai frumoasă.

(w882) studenti

Un reportaj în care ați descoperit adevărate bijuterii de artă populară și surpriza acestei ediții: studenți și profesori veniți de pe întreg continentul african ca să studieze ori să predea la USAMV București, îmbrăcați în ii autentice românești.

***

Program de difuzare la TVR Internațional:

  • Vineri, 28 iunie, la ora 19.30
  • Reluări - sâmbătă, 29 iunie, ora 2.30 și duminică, 30 iunie, ora 14.30

Emisiunea EVENIMENT TVR Internațional – ZIUA IEI ROMÂNEȘTI 2024 poate fi urmărită și pe site-ul TVR, pe pagina de Facebook a TVR Internațional și pe Youtube.

***

Echipa emisiunii:

Realizator și Producător: Mihaela IAMANDEI

Director de imagine: Andrei CORUȚ

 
Dimineți Perfecte: O emisiune matinală educativă și variată | VIDEO

Emisiunea "Dimineți Perfecte" de pe TVR Iași și TVR3, realizată de Andreea Știliuc, oferă o perspectivă matinală atractivă și diversificată.

“Bucuria credinței”: Biserica Universității Gheorghe Asachi | VIDEO

Biserica din campusul Universității Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iași reprezintă mult mai mult decât o simplă structură arhitecturală. Este un ...

Inițierea tinerilor botoșăneni în tainele jurnalismului: o investiție în viitor | VIDEO

Din 2011, municipiul Botoșani oferă o oportunitate prețioasă tinerilor aspiranți: inițierea în jurnalismul multimedia.

 

#TVRedu