Din 2 aprilie 2023, TVR Cultural le aduce telespectatorilor o serie de intervuri cu academicieni, moderată de vicepreședintele Academiei Române, Mircea Dumitru.
Emisiunea „Dialoguri academice”, semnată de Adina Toderașcu și Daniel Paraschiv, este difuzată la TVR Cultural în fiecare duminică, de la ora 22.30, și vinerea, de la 13.30.
Mircea Dumitru, amfitrionul „Dialogurilor academice”, este vicepreședintele Academiei Române , filosof și logician, profesor universitar la Facultatea de Filosofie a Universității din București și autor prolific, cu o carieră universitară de peste 30 de ani.
Primul invitat al emisiunii „Dialoguri academice”, din 2 aprilie 2023, a fost președintele Academiei, Ioan Aurel Pop, profesor de istorie de la Facultatea de Istorie a Universității „Babeș Bolyai” din Cluj, care este și cel mai tânăr academician.
În fața telespectatorilor, vor mai veni și reprezentanți ai secțiilor de cercetare din cadrul Academiei, care vor răspunde întrebărilor lui Mircea Dumitru într-un limbaj accesibil.
Primul sezon - din 2 aprilie 2023, al doilea sezon - din 2 octombrie 2023, al treilea sezon - din 31 martie 2024.