Sportivă de performanţă, prima femeie general a Armatei Române, vine la „Mic dejun cu un campion”, sâmbătă, 27 octombrie, de la ora 10.00, la TVR 2.
Spune despre sine că s-a născut într-o zi de hram, adică în octombrie, de Sfântul Dumitru. Cu toate acestea, Elisabeta Lipă adaugă: „nu m-am crezut aleasă. Am muncit pe viaţă şi pe moarte pentru tot ce am obţinut.”
O campioană redutabilă, de la 16 ani, Elisabeta Lipă s-a pregătit să devină un mare nume în sport, să surclaseze cu performanţele ei individuale şi cu cele ale canotajului românesc, pe cele mai bune sportive ale lumii. Şi a reuşit. A şi renunţat de vreo trei ori. A revenit de fiecare dată stabilind recorduri, nu numai de performanţă sportivă ci şi umană.
Este motorul acestui sport în ţara noastră, imaginea lui şi acum încearcă să menţină la cote maxime interesul şi susţinerea pentru canotaj. Este legitimată la Clubul Dinamo, care a împlint recent 70 de ani de activitate. Este prima femeie general a Armatei Române, a fost ministrul sportului, este mamă, soţie şi mai mult decât atât. Este un exemplu de anduranţă sportivă şi fair-play, un munte de perseverenţă şi ambiţie. Adică, acele calităţi care clădesc un spirit de campion. De aceea, Elisabeta Lipă este cu siguranţă una dintre cele mai reprezentative personalităţi contemporane ale României centenare.
***
„Dintre toate mărturisile sale mi-au rămas în minte două. Una se referea la băieţelul ei frumos care, de fiecare dată când mama lui pleca în cantonament se posta în faţa uşii plângând de dor. Iar gândul Elisabetei Lipă se îndrepta spre performanţă ca un exemplu nu numai pentru copilul său ci spre toţi copii României. ’Sper ca el să înţeleagă mai târziu şi să fie mândru de mama lui. Dacă vă uitaţi la toţi copii sportivilor, ei sunt făcuţi între două competiţii, între două olimpiade. Atunci îi serbăm pe toţi. Asta-i viaţa noastră’. A doua mărturisire se leagă de secvenţele de la Olimpiada de la Atena, din 2004 povestite cu o asemenea pasiune încât, cu toţii aveam impresia că suntem alături de marea noastră campioană, vâslind în barca zburătoare care a întrecut echipa Stelor Unite. Ochii îi sclipeau, chiar gestica şi-o stăpânea cu greu, mimând trasul la rame. Şi concluzia mea a fost clară: Elisabeta Lipă nu a făcut doar performanţă sportivă. Ea IUBEŞTE acest sport. Apa curge prin venele ei, ritmul impus de cârmaci este însuşi ritmul inimii sale. Cutezanţa i-a fost răsplătită cu titlul suprem. Iar imnul României a fost fiorul care a împins-o de la spate de fiecare dată spre cea mai înaltă treaptă a podiumului râvnită de toate naţiunile lumii. Dar, pe care doar o echipă îl putea ocupa. Atunci, cea a României şi inimile noastre au tresăltat alături de cele ale sportivelor noastre de aur.” (Ileana Ploscaru Panait, producătorul emisiunii)
***
„Dorim să le mulţumim încă o dată partenerilor noştri, Librăriile Cărtureşti, unde, săptămână de săptămână, datorită filmărilor pe care le realizăm în Grădina Verona, le dăm peste cap programul de prânz. Şi nu se supără, ba, dimpotrivă, mai dau şi o mână de ajutor pentru a ne servi cu promptitudine o cafea aromată sau cele mai noi reţete de limonade. Un loc cu autentică tradiţie culturală unde oaspeţii emisiunii Mic Dejun se simt atât de bine. Pe lângă prietenul nostru fidel, îi avem alături pe YOKKO, care asigură vestimentaţia moderatorului, şi pe Ana Chiriac Make Up Artist. Le mulţumim pentru sprijin şi apreciere şi sperăm să fim o familie mult timp de aici încolo”, spune Ileana Ploscaru Panait.
***
Program de difuzare:
TVR 2: sâmbătă, 27 octombrie, ora 10:00, reluare luni, 29 octombrie, ora 8:30, miercuri, 30 octombrie, ora 5:00
TVR 3: duminică, 28 octombrie, ora 9:00
TVR Internaţional: sâmbătă, 3 noiembrie, ora 9:00
TVR MOLDOVA: sâmbătă, 27 octombrie, ora 10:00