loader
Foto

Ediție specială „Rețeaua de Idoli”, la TVR 2 | VIDEO

Luni, 2 mai, de la ora 21:00, Irina Păcurariu a invitat telespectatorii TVR 2 să urmărească un reportaj de excepție despre implicare și ajutorul oferit copiilor refugiați din Ucraina.

 

„La Rețeaua de Idoli avem o ediție specială, cu idolii de langă noi, cei pe care a pus lumină războiul în plină desfășurare din vecinătatea granițelor României. Povestea este aceea a unui orfelinat, care a fost evacuat integral, copiii și asistenți sociali, închiși într-un vagon atașat într-un tren de refugiați, pentru a scăpa de presiunea bombardamentelor. Întregul grup, 63 de persoane, dintre care șase bebeluși, a traversat în 4 zile Ucraina până la Sighet. Singurul loc unde au fost primiți, pentru că dorința lor a fost să nu fie despărțiți și să rămână împreună, este un Centru social pentru copii din Iași”, spune realizatoarea „Rețelei de Idoli”.

(w882)

Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Iaşi a preluat grupul de refugiaţi din Ucraina. Instituția le-a pregătit locuri de cazare iar la sosirea în Iaşi, după drumul de aproape o săptămână, toţi membrii grupului au primit asistenţă medicală din partea unei echipe a Direcției de Sănătate Publică. Copiii au primit hrană, jucării, haine și tot ceea ce au avut nevoie.

„Aici se scrie și istoria noii lor vieți, una în care femei din două patrii diferite devin mame pentru zeci de copii, o lume devenită familie, în care au petrecut împreună Sărbătorile Pascale și unde de curând a fost botezat primul dintre bebeluși, eveniment filmat de Rețeaua de Idoli”, a adăugat Irina Păcurariu.

(w882)

Nevoiți să fugă din calea războiului, copiii reînvaţă normalitatea. Îşi găsesc noi pasiuni, cum ar fi olăritul sau desenează. Printre temele favorite se regăseşte speranța de „PACE!”.

„Pentru noi, este o nelinişte şi un stres continuu pentru că nu ştim ce va fi mai departe. Mă gândesc la casa noastră şi îmi fac griji pentru cei rămaşi în calea războiului. Au murit mulţi oameni, au murit copii”, a spus una dintre invitatele Irinei Păcurariu în emisiunea „Rețeaua de Idoli” de luni, 2 mai, la TVR 2.

Ediția specială „Rețeaua de Idoli” poate fi revăzută vineri, 6 mai, de la ora 22:00, la TVR 2.

(w882)

 
Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

publicat: joi, 21 noiembrie 2024

În ultimii ani, România s-a distins în cadrul Uniunii Europene printr-o statistică remarcabilă: aproximativ 95% dintre elevii de gimnaziu învață, ...

Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză la Cluj-Napoca

Joi, 21 noiembrie, Cluj-Napoca a fost gazda unei sărbători deosebite, marcând Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză. În sala ...

100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

 

#TVRedu