loader
Foto

Drumul spre weekend!

Vară pentru voi cu Raluca Aftene şi Sergiu Ciocoiu

 

30 de coruri din România participă la Iaşi la Concursul Coral International pentru Tineret “Gavril Musicescu”. TVR Iaşi va transmite în direct gala acestui eveniment de ţinută, duminică. Până atunci intram în atmosfera festivalului la “Vară pentru voi” alături de Daniela Doroşincă, directorul festivalului, prof. dr. Andreea Angelini, observator al Federaţiei Internaţionale a Muzicii Corale şi prof. univ. dr. Antonios Aetopoulos, Universitatea de Muzică, Atena, Grecia.

Mergem azi şi în vacanţă la ţară, unde ne primeşte Irina Ciochină cu bunătăţi din lapte proaspăt. Irina ne va povestesti cum amintirea verilor petrecute la bunici, au făcut-o să lase corporaţiile, tocurile, taioarele şi ţările străine, pentru a-şi face fermă. În România. În Iaşi. O poveste simpatică, a căror personaje sunt şaizeci şi patru de căpriţe.

De condimentarea ediţiei cu muzică se ocupă Cosmin Vaman. Artistul se bucură de soare alături de noi, căci drag îi e după ce a stat închis în studio împreună cu Alexandra Andrei pentru înregistrarea primului lor album: “Drumul”.

Ne vedem de luni până vineri, de la ora 17.00, în direct la TVR Iaşi şi online pe www.tvrplus.ro/live-tvr-iasi!

Vară pentru voi

Realizatori: Raluca Aftene şi Sergiu Ciocoiu

TVR Iaşi: luni – vineri, ora 17.00

Reluare: de la ora 20.30

TVR 3: miercuri, ora 17.00

 
Celebra operă „La Wally”, a lui Alfredo Catalani

Celebra operă „La Wally”, a lui Alfredo Catalani

publicat: vineri, 13 septembrie 2024

TVR Cultural v-a propus să revedeți punerea în scenă de la Theater an der Wien (2021), a operei „La Wally”, de Alfredo Catalani. Catalani a scris ...

O discuție necesară în fiecare zi | VIDEO

O discuție necesară în fiecare zi | VIDEO

publicat: vineri, 13 septembrie 2024

În societatea contemporană, discuțiile privind educația și sistemul de învățământ ar trebui să fie o constantă, nu o alegere sezonieră. Deși la ...

„Mic dejun cu un campion”: Daniela Zeca Buzura, în dialog cu Andreea Marin (ediție din 2017) | VIDEO

Între 5 și 11 august, TVR Cultural redifuzează dialogurile Danielei Zeca Buzura cu pictorul Ilie Boca, gimnasta Cătălina Ponor, scriitoarea Ioana ...

 

#TVRedu