Rafael Udrişte a avut un dialog cu jurnalistul Deutsche Welle Robert Schwartz, din Berlin, şi cu prof.univ.dr. Bogdan Murgescu, istoric, în ediţia din 7 noiembrie a emisiunii. „Omul şi timpul” s-a văzut la TVR 1 duminica, de la ora 19.00.
La un an după ce preşedintele J.F Kennedy a sugerat şi acceptat înălţarea Zidului Berlinului de către Hruşciov şi Ulbricht, a murit primul est german în drumul său spre libertate.
Despre ce a însemnat pentru germani ridicarea zidului şi victimele pe care le-a făcut acesta a vorbit duminică, la „Omul şi timpul”, Rafael Udrişte şi invitaţii săi – prof.univ.dr. Bogdan Murgescu, istoric, iar de la Berlin, prin Skype, Robert Schwartz, jurnalist Deutsche Welle.
Pe 13 august 1962, după ora 14.00, cu soarele sus pe cer, doi tineri est germani au intrat în aşa-numita fâşie a morţii, cu intenţia de a sări zidul în partea de vest a Berlinului. Peter Fechter avea 18 ani şi era zidar. Împreună cu prietenul său, Helmut Kulbeik, a intrat în zona tampon, ignorând avertismentele poliţiei de frontieră est germane. Primele gloanţe dintre cele 35 care aveau să fie trase în ziua aceea s-au auzit imediat ce tinerii trecuseră de o primă barieră înfăşurată în sârmă ghimpată. Fechter a fost lovit în stomac şi plămâni. Căzut la baza zidului, într-o baltă de sânge, Peter Fechter a văzut cum prietenul său a reuşit să scape dincolo de zid.
Mai bine de două ore, Peter Fechter, zidarul adolescent din Berlinul de Est, aflat în agonie, a cerut ajutor. Nimeni nu i l-a dat. În timpul acesta, pe partea cealaltă a zidului, în Vest, poliţia şi jurnaliştii cocoţaţi pe scări, să vadă bine ce se petrece dincolo, au urmărit şi fotografiat moartea tânărului est german fără să se revolte. Alături de ei, soldaţii americani, înarmaţi de război, stăteau impasibili, respectându-şi ordinul de a nu ajuta refugiaţi. Doar câţiva berlinezi din vestul oraşului, tineri şi ei, s-au revoltat, acuzându-i pe poliţiştii din est de crimă şi pe americani de laşitate. Unul dintre protestatari l-a întrebat pe un ofiţer american de ce nu intervine. Răspunsul a fost cinic şi revelator: „nu este problema mea”.
Soldaţii est germani au utilizat fumigene, pentru a nu se vedea cum o patrulă de frontieră ridică trupul neînsufleţit al victimei. În ciuda fumului, un fotograf a reuşit să surprindă acest moment. Fotografia înfăţişând trei poliţişti cu puşti automate care duc trupul unui bărbat cu braţele desfăcute şi cu încheieturile pline de sânge a apărut a doua zi în Berliner Morgenpost.
Zeci de mii de demonstranţi au ieşit pe străzile Berlinului de vest, protestând împotriva neputinţei americanilor, la fel cum protestau şi împotriva comuniştilor. Poliţia, într-o scenă aproape incredibilă, folosea tunuri cu apă şi gaze lacrimogene, în încercarea de a-i împiedica pe protestatari să ia zidul cu asalt.
Noi ştim astăzi ceea ce Kennedy şi Hruşciov nu ştiau la acea vreme. Şi anume, că Zidul Berlinului s-a prăbuşit pe 9 noiembrie 1989, că Germania s-a reunificat şi URSS a dispărut. Vreme de trei decenii, însă, Zidul Berlinului a fost imaginea simbolică a ceea ce reuşesc să impună sistemele totalitare, atunci când liderii lumii libere nu se opun.
Pe 7 noiembrie, Rafael Udrişte pune pe masă acest subiect, pe cât de dureros şi sensibil, pe atât de real şi imposibil de dat uitării. „Omul şi timpul” se vede la TVR 1, duminică, de la ora 19.00.
***
Situaţii excepţionale, mai puţin cunoscute, din istoria recentă a ţării noastre, sunt cercetate şi dezvăluite în emisiunea-document a Televiziunii Române „Omul şi timpul”, ce poartă semnătura realizatorilor Ruxandra Ţuchel şi Rafael Udrişte. Producţia ne introduce în intrigile demne de filme hollywoodiene ale politicii româneşti, interne şi internaţionale, din perioada interbelică şi anii comunismului, dar şi imediat după încheierea acestei perioade. Din 17 octombrie, de la ora 19.00, urmărim în fiecare duminică un nou sezon „Omul şi timpul” la TVR 1.
