loader
Foto

Două premii pentru TVR Iaşi la Festivalul „Toamnă la Voroneţ”

La cea de-a XXXIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film, Diaporamă şi Fotografie „Toamnă la Voroneţ” 2013, studioul teritorial Iaşi al SRTV a obţinut două premii.

 

Cel mai bun film turistic a fost considerat “Glasurile Putnei”, realizat de Violeta Gorgos.

“Loc sfânt. Mănăstire. Pelerini. Pioşenie. Milostivire. Stare de spirit unică. Trăire duhovnicească. Călugar. Călugăr-bucătar, călugăr-electrician, călugăr-pilonist, călugăr-bibliotecar, călugări… Stareţ. Înalte feţe bisericeşti. Femei, bărbaţi, copii. Lume. Multă lume. Toţi cei chemaţi de Glasurile Putnei. Putna înaintea Hramului şi în timpul acestuia de Sfânta Maria.” – Violeta Gorgos, regizor artistic TVR Iaşi

Lucrarea “Glasurile Putnei” aparţine compozitorului Viorel Munteanu, imaginea lui Cristian Sbîngu, iar montajul lui Marian Bucur. Violeta Gorgos este regizor artistic la TVR Iaşi şi are în palmares numeroase premii la festivalurile naţionale şi internaţionale de film documentar.

Documentarul „Agapia, poezia raiului”, realizat de Gabriela Baiardi şi Loredan Baiardi, a obţinut premiul pentru regie. Filmul prezintă povestea trecerii marelui pictor Nicolae Grigorescu pe la mănăstirea Agapia: cine l-a adus în ţinutul Neamţului, ce angajament şi-a luat „meşterul Nicu” în faţa maicii stareţe Tavefta Ursache, cum a trăit momentul Micii Uniri de la 1859, cum s-a schimbat viaţa profesională a lui Nicolae Grigorescu după ce a pictat biserica „Sfinţii Voievozi” de la Agapia, dar şi imagini document de la Arhivele Statului cu acel contract semnat de Grigorescu în 1858.

Gabriela Baiardi este jurnalist senior în Redacţia Ştiri a TVR Iaşi, iar Loredan Baiardi este editor de imagine. Ei au realizat acest documentar din dorinţa de a depăşi „graniţa ştirilor”. La fel s-a întâmplat şi cu „Fantomele industriei socialiste” – film premiat, în 2011, de APTR şi Clubul Român de Presă.

La ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film, Diaporamă şi Fotografie „Toamnă la Voroneţ” au fost înscrise în concurs aproape o sută de filme şi s-au acordat nouă premii, dintre care două au revenit echipei TVR Iaşi.

 
Celebra operă „La Wally”, a lui Alfredo Catalani

Celebra operă „La Wally”, a lui Alfredo Catalani

publicat: vineri, 13 septembrie 2024

TVR Cultural vă propune să revedeți punerea în scenă de la Theater an der Wien (2021), a operei „La Wally”, de Alfredo Catalani. Catalani a scris ...

O discuție necesară în fiecare zi

O discuție necesară în fiecare zi

publicat: vineri, 13 septembrie 2024

În societatea contemporană, discuțiile privind educația și sistemul de învățământ ar trebui să fie o constantă, nu o alegere sezonieră. Deși la ...

„Mic dejun cu un campion”: Daniela Zeca Buzura, în dialog cu Andreea Marin (ediție din 2017) | VIDEO

Între 5 și 11 august, TVR Cultural redifuzează dialogurile Danielei Zeca Buzura cu pictorul Ilie Boca, gimnasta Cătălina Ponor, scriitoarea Ioana ...

 

#TVRedu