loader
Foto

Doar „O dată-n viaţă”, 1=2

Mariana Deac a ţinut piept Corneliei şi lui Lupu Rednic în ediţia din 11 decembrie a emisiunii găzduite de Iuliana Tudor, difuzată la TVR 1 şi TVR+, de la ora 21.10.

 

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

Şi în vinerea aceasta, Iuliana Tudor ne aşteaptă, ca de obicei, în faţa micilor ecrane, la o nouă întâlnire cu artişti de folclor care sunt puşi în situaţii inedite, poate irepetabile, trecând prin probe care îi solicită într-un mod cu totul diferit decât cel cu care s-au obişnuit. O dată-n viaţă poate fi urmărită pe 11 decembrie, de la ora 21.10, la TVR 1 şi online, pe TVR+.

În ediţia din această săptămână, telespectatorii TVR 1 vor vedea cum se descurcă în faţa provocărilor O dată-n viaţă alte voci foarte apreciate ale muzicii populare româneşti. Şi, chiar dacă situaţia poate părea uşor inechitabilă, hunedoreanca Mariana Deac acceptă provocarea de a concura împotriva unui cuplu aparent imbatabil: Cornelia şi Lupu Rednic. Artiştii beneficiază şi în această ediţie de suportul unor echipe de profesionişti: Orchestra Ciprian Porumbescu din Suceava şi Ansamblul Silvana din Hunedoara întăresc astfel echipa Marianei Deac, iar simpaticilor maramureşeni li se alătură Ansamblul Burnasul din Teleorman. Invitaţii speciali în „duelul” artistic al emisiunii sunt Alexandra Velniciuc, Daniel Buzdugan şi Connect-R, asigurându-ne că buna dispoziţie va fi din nou la ea acasă în platoul O dată-n viaţă.

Demonstrând încă o dată că rivalitatea concurenţilor în emisiunea de la TVR 1 este doar un pretext pentru amuzamentul telespectatorilor, în ediţia anterioară, Sava Negrean Brudaşcu şi Nicolae Furdui Iancu au împărţit scena pentru un mini-recital de excepţie, dedicat tuturor românilor.

În noul sezon, show-ul O dată-n viaţă este construit în jurul a două vedete din folclorul românesc. Cei doi concurenţi se lansează într-o competiţie artistică, trăind, poate o dată-n viaţă, experienţe inedite: cântă alte genuri muzicale, din repertoriul românesc sau internaţional, dansează vals, tango sau rock‘n roll, susţin duete în premieră cu artişti din alte zone muzicale, joacă scenete, gătesc reţete tradiţionale din zona natală, prezintă texte satirice la adresa celuilalt invitat, piese din alte zone etnofolclorice etc. Fiecare vedetă vine în emisiune alături de un ansamblu profesionist reprezentativ şi de orchestra acestuia. Componenta socială se păstrează şi în acest sezon, astfel că cei doi invitaţi pledează pentru un caz social propus de ei sau de echipa O dată-n viaţă. Floarea şi Gheorghe, cunoscuţii actori Maria Buză şi Marius Rizea, sunt în continuare responsabili cu zâmbetele – şi, de ce nu, hohotele de râs – ale telespectatorilor şi publicului din studio, în fiecare ediţie.

O dată-n viaţă este unul dintre cele mai îndrăgite programe ale TVR, gândit de regretatul Titus Munteanu. Emisiunea poate fi urmărită vineri seară, de la ora 21.10, la TVR 1 şi online, pe TVR+, disponibil şi pe tabletă sau mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.

 
100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

Gustul victoriei (III): Șofranul, vanilia și aromele vieții

Care sunt cele mai scumpe mirodenii, la ce sunt folosite și de unde le obținem? Cum acționează condimentele asupra alimentelor și de ce se ...

 ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

publicat: sâmbătă, 09 noiembrie 2024

În data de 14 decembrie, Cluj-Napoca va găzdui o inițiativă inovatoare, lansată de neuropsihiatrul Cristian Andrei, intitulată "ParenTin'".

 

#TVRedu