loader
Foto

Galerie foto

Discuţie despre sănătatea minţii şi traume, la „Garantat 100%” | VIDEO

Diana Vasile – psihoterapeut, președintele Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei – a fost invitata lui Cătălin Ştefănescu la „Garantat 100%”. Ediţia a fost difuzată la TVR 1 duminică, 9 aprilie, de la ora 23.10.

 

„Poate că pentru oameni e mai de înțeles expresia Mi s-a rupt sufletul. Și poate că acolo ne întâlnim cu experiența umană pe care noi o denumim traumă psihologică” - la invitaţia lui Cătălin Ştefănescu, pshihoterapeutul Diana Vasile a expus, chiar de la început, tema în jurul căreia se va purta dialogul.

(w882)

(w882)

„Acum 20 de ani, când am început să vorbesc despre traumatizarea psihică, oamenii erau extrem de reticenți.(…) Am vrut să obișnuiesc oamenii cu cuvinte care exprimă niște realități în termenii noștri psihologici, pentru că aceste realități psihologice au impact în viață noastră”, afirmă Diana Vasile, psiholog, profesor şi psihoterapeut, fondator al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei.

(w882)

„Toate emoțiile noastre au o rezonanță corporală, se simt în corp”, explică Diana Vasile, în discuţia cu Cătălin Ştefănescu, mecanismul manifestărilor somatice generate de suferințe psihice. „Consecințele traumatice netratate duc la perturbări și deteriorări serioase în mecanismele noastre de reglaj fizic și psihic. Asta înseamnă că punem bazele bolilor fizice și celor psihice”, punctează ea.

Sunt două mituri ale traumatizării pe care Diana Vasile ni le-a explicat pe larg la „Garantat 100%”: 1. acela că traumatizarea se întâmplă doar celor slabi și 2. că traumatizarea generează numai consecințe negative.

(w882)

„Dorințele sunt mai degrabă niște construcții imaginare din informațiile și necesitățile pe care le avem noi”, subliniază invitata, atunci când dialogul ajunge să se concentreze asupra copiilor, asupra diferenţelor dintre copilul dorit de părinți și copilul real. „Orice părinte din lume va proiecta asupra copilului sau o parte din el însuși”, spune psihoterapeutul.

Dar este bătaia ruptă din Rai? „Noi nu creștem și ne dezvoltăm datorită răului care ni se întâmplă, ci creștem datorită potențialului și caracteristicilor pe care le avem în dotare. Cercetările arată că, dacă există stres de-a lungul vieții, el antrenează capacitățile și resursele noastre, iar noi ne dezvoltăm. Asta înseamnă că vine o provocare, vine o dificultate, iar tu te mobilizezi și găsești soluții. Niciodată dezvoltarea în condițiile traumatizării nu este bună”, afirmă fără echivoc Diana Vasile.

(w882)

Iar Cătălin Ştefănescu îndreaptă discuţia şi către „igiena emoțională”, reglajul emoțional. Invitata sa pledează pentru a căuta fiecare dintre noi să înțelegem emoțiile, semnele lor și informația conținută în emoții: „Nu este un moft contemporan! Preocuparea aceasta a fost dintotdeauna, a fost în filosofie prima dată.”

„Ce înseamnă a jeli? Este sănătos/rușinos?”, mai vrea să afle Cătălin Ştefănescu pentru telespectatorii „Garantat 100%”. Iar Diana Vasile clarifică: „Este sănătos să jelești. Jelirea este a procesa o pierdere semnificativă. Nu este rușinos, dimpotrivă, este sănătos. (…) Nu e o caracteristică a oamenilor slabi, dimpotrivă. Jelirea neefectuată creează slăbiciune”.

(w882)

Întregul dialog plin de învăţăminte poate fi urmărit aici:

 

 

 
100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

Gustul victoriei (III): Șofranul, vanilia și aromele vieții

Care sunt cele mai scumpe mirodenii, la ce sunt folosite și de unde le obținem? Cum acționează condimentele asupra alimentelor și de ce se ...

 ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

publicat: sâmbătă, 09 noiembrie 2024

În data de 14 decembrie, Cluj-Napoca va găzdui o inițiativă inovatoare, lansată de neuropsihiatrul Cristian Andrei, intitulată "ParenTin'".

 

#TVRedu