loader
Foto

„Dincolo de alb şi negru”. În premieră la TVR 1, cu Cătălin Ştefănescu

Cătălin Ştefănescu ne propune o serie de întâlniri cu oameni echilibraţi, care ştiu ce spun. „Dincolo de alb şi negru”. Emisiunea se vede de luni până joi*, de la ora 19.00. | VIDEO

 

Noutăţi la TVR 1 au început în 9 mai! Garantat, cea mai potrivită alegere pentru începutul serii: o întâlnire cu oameni echilibraţi, care ştiu ce spun. Din 9 mai, Cătălin Ştefănescu ne propune o nouă emisiune: „Dincolo de alb şi negru”, „o discuţie care nu ne împarte în tabere, deşi putem avea păreri diferite, ci ne aduce la un loc, pentru că încercăm să înţelegem lucrurile împreună”. În direct la TVR 1 de luni până joi, de la ora 19.00.

„Chemăm publicul care vine la TV să intre în contact cu teme şi invitaţi care ne ajută şi pe cei care ne privesc, şi pe noi, cei care realizăm emisiunea asta, să învăţăm să gândim cu propriile noastre minţi, neinfluenţaţi de ceea ce ne-ar spune neapărat cineva”. Invitaţii lui Cătălin ne provoacă la actul gândirii.

„Ei nu spun cum să gândim, nici ce fel de gânduri să avem, ci ne învaţă că trebuie să gândim cu minţile noastre, să le punem la lucru. Pentru că e o perioadă când a gândi cu propria minte e un act extrem de necesar şi salvator. Este, de altfel, una dintre misiunile principale ale postului public, să ajute la actul de a gândi cu propria noastră minte”, punctează moderatorul.

„E un pariu important”, consideră Cătălin Ştefănescu, pentru că oamenii se aşteaptă, poate, la acest moment al zilei, să fii perfect ancorat în actualitate. Dar, „pe măsură ce din alte direcţii vine un stimul care agită, de la noi va veni un mesaj de păstrare a calmului şi o invitaţie la gândire”, adaugă moderatorul.

La „Dincolo de alb şi negru” nu se discută lucrurile la extreme, numai în alb sau negru, „nici nu ne plasăm de o parte sau de alta a unei baricade, nici nu încercăm să ne plasăm la mijloc să împăcăm pe toată lumea, ci încercăm să prindem în braţe tot arcul de gândire şi să le oferim oamenilor momente în care să fie mai calmi, mai liniştiţi şi mai obişnuiţi cu gândul că pot avea şi propriile lor idei, nu neapărat ce li se spune din stânga sau din dreapta”. (Cătălin Ştefănescu)

Invitaţii lui Cătălin Ştefănescu la „Dincolo de alb şi negru”

De luni până joi, de la ora 19.00, la TVR 1 vom vedea invitaţi pe care oamenii îi ştiu, dar „o să aducem la emisiune şi invitaţi de care nu s-a auzit deloc, dar care care se pricep cu adevărat la meseriile pe care le fac, în aşa fel încât să ne facem o idee cât mai clară despre ce este în jurul nostru”. Ba mai mult, „Dincolo de alb şi negru” se va detaşa cât mai mult de „genul întâlnirilor de televiziune în care se servesc soluţii de gândire gata mestecate şi în care există personaje care au păreri în legătură cu orice şi care se pricep la totul”, mai spune Cătălin.

 

 
100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

Gustul victoriei (III): Șofranul, vanilia și aromele vieții

Care sunt cele mai scumpe mirodenii, la ce sunt folosite și de unde le obținem? Cum acționează condimentele asupra alimentelor și de ce se ...

 ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

publicat: sâmbătă, 09 noiembrie 2024

În data de 14 decembrie, Cluj-Napoca va găzdui o inițiativă inovatoare, lansată de neuropsihiatrul Cristian Andrei, intitulată "ParenTin'".

 

#TVRedu