loader
Foto

Galerie foto

„Dincolo de alb şi negru”: jurnalistul paramedic Bogdan Oprea şi bloggerul Otravă

Mihai Rădulescu şi Marius Constantinescu au fost moderatorii dezbaterilor „Dincolo de alb şi negru” din 7 şi 8 decembrie. De la 18.55, la TVR 1.

 

Încercările de explorare a spaţiului care se găseşte „Dincolo de alb şi negru” continuă la TVR 1. În 7 şi 8 decembrie, Mihai Rădulescu şi Marius Constantinescu sunt moderatorii unor dialoguri pline de miez şi cu invitaţi speciali, oameni de referinţă în domeniile lor.

Miercuri, 7 decembrie, de la ora 18.55, la TVR 1, Bogdan Oprea a fost invitatul lui Mihai Rădulescu. La începutul carierei, timp de mai bine de 12 ani, Bogdan Oprea a lucrat în presa centrală, unde a ocupat diferite poziții editoriale și manageriale și a lansat și condus proiectele mai multor cotidiene și reviste lunare.

A fost purtător de cuvânt al Administrației Prezidențiale în perioada 2012-2014. Din 2007, Bogdan Oprea este cadru universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. A susținut unul dintre primele doctorate din țară cu o temă care studiază amploarea fenomenului dezinformării, manipulării și fake news-ului online. În prezent, Bogdan Oprea este paramedic și voluntar pe ambulanță, cu licență de paramedic SMURD în 2017.

Despre cum a făcut trecerea de la politică la voluntariat SMURD și cum conectează jobul de paramedic cu cel de profesor de jurnalism - am aflat la „Dincolo de alb şi negru” miercuri, 7 decembrie. Cu Mihai Rădulescu, de la 18.55, la TVR 1.

(w882)

Iar joi, 8 decembrie, la „Dincolo de alb şi negru”, Marius Constantinescu ne-a propus un invitat lucid și tranșant, în egală măsură iubit și controversat: Cristian Șimonca, aka Otravă.

E blogger deja celebru, pasionat de teatru, film, călătorie și tot ceea ce înseamnă artă. Blogu' lu' Otravă e plin de călătorii impresionante, de locuri unice și oferă cititorului o altă față a lucrurilor. Într-un interviu recent, Cristian Șimonca declara că blogul său este despre Otravă: „Dacă i-ai prins gustul, nu te mai lași de el. Sau te declari bucuros de a fi otrăvit”. Așa se face că www.bloguluotrava.ro e o destinație pe care o accesează mulți iubitori de artă și noutăți culturale. Mai multe despre Otravă şi blogul său am aflat joi, 8 decembrie de la ora 18.55, la TVR 1.

În fiecare săptămână, câţiva dintre cei mai buni jurnalişti ai TVR - Cătălin Ştefănescu, Mihaela Crăciun, Mihai Rădulescu, Marian Voicu şi Marius Constantinescu - ne provoacă să gândim „Dincolo de alb şi negru”.  Urmărim dezbaterile „Dincolo de alb şi negru” de luni până joi, ora 18.55, la TVR 1.

 

 
Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

publicat: joi, 21 noiembrie 2024

În ultimii ani, România s-a distins în cadrul Uniunii Europene printr-o statistică remarcabilă: aproximativ 95% dintre elevii de gimnaziu învață, ...

Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză la Cluj-Napoca

Joi, 21 noiembrie, Cluj-Napoca a fost gazda unei sărbători deosebite, marcând Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză. În sala ...

100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

 

#TVRedu