loader
Foto

Galerie foto

Scriitoarea Elena Vlădăreanu, invitată la „Dincolo de alb și negru”

De luni până joi, de la ora 18.55, la TVR 1, emisiunea „Dincolo de alb și negru” ne provoacă la actul gândirii.

 

Marian Voicu a deschis săptămâna cu istoricul francez Thierry Wolton. Invitatul nostru este jurnalist, scriitor și istoric, profesor la École Supérieure de Commerce din Paris. Thierry Wolton este preocupat în mod special de istoria regimurilor comuniste, de Războiul Rece și de influența sovietică în Occident.

În ediţia de luni, 24 octombrie, am avut privilegiul de a schimba opinii și de a afla părerea lui Thierry Wolton despre prezent.

Marţi, 25 octombrie, Cătălin Ştefănescu l-a avut invitat pe Luca Niculescu.

„Despre cum ne va fi mai bine după ce intrăm în OCDE, despre relația dintre România și Franța, despre medici români care au salvat vieți franceze în pandemie, despre Paul Celan și Carmen Sylva, despre românul Jojo de la Nisa, care nu are domiciliu, dar are un suflet imens, despre idei, despre valori, despre prietenii” (Luca Niculescu) a fost dialogul de marţi, la „Dincolo de alb și negru”.

(w882)

În luna septembrie, Luca Niculescu a fost numit Secretar de Stat în cadrul Ministerul Afacerilor Externe și Coordonator Național pentru procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Între 2016 - 2022, Luca Niculescu a fost Ambasador extraordinar şi plenipotențiar al României în Franța, Principatul Monaco și Principatul Andorra. Din această funcție, a reprezentat de asemenea România în relație cu organizațiile internaționale cu sediul la Paris, în special OCDE și Organizația Internațională a Francofoniei. A fost, totodată, Președinte al Grupului Ambasadorilor Francofoni din Franța (GAFF) între 2019 - 2022.

Recent tenismena Simona Halep a fost suspendată provizoriu din circuit, după ce a fost testată pozitiv la un control antidoping efectuat la US Open. Miercuri, 26 octombrie, Mihai Rădulescu şi jurnalista Alina Alexoi au discutat despre un subiect delicat în lumea sportului – dopajul.

Scriitoarea Elena Vlădăreanu a fost invitata Mirelei Nagâţ în ediţia de joi, 27 octombrie.

A debutat cu poezie în 2001-2002; de atunci, a publicat mai multe volume de versuri, printre care „spaţiu privat. a handbook” (2009), „Non Stress Test” (2016),Bani. Muncă. Timp liber” (2017), „minunata lume disney” (2019). „August” este volumul său de debut individual în proză. În decembrie 2018 a inițiat proiectul Zilele „Sofia Nădejde“, sub egida căruia s-a desfășurat, în ultimii trei ani, Gala Premiilor „Sofia Nădejde“ pentru Literatură Scrisă de Femei. Este realizatoarea emisiunii Scena și ecranul la Radio România Cultural, unde vorbește despre filme.

***

„Dincolo de alb și negru” este găzduită de opt dintre cei mai buni jurnaliști ai Televiziunii Române: Cătălin Stefănescu, Mihai Rădulescu, Cătălin Sava, Marius Constantinescu, Mihaela Crăciun, Marian Voicu, Mirela Nagâț, Laurențiu Ciocăzanu. Subiectele abordate în cadrul emisiunii sunt dintre cele mai diverse - cultură, social, sănătate, mediu, economie, diaspora. Iar în platou vin şi în această toamnă invitați speciali, oameni de la care avem de învățat, prea puţin mediatizaţi.

 
Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

publicat: joi, 21 noiembrie 2024

În ultimii ani, România s-a distins în cadrul Uniunii Europene printr-o statistică remarcabilă: aproximativ 95% dintre elevii de gimnaziu învață, ...

Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză la Cluj-Napoca

Joi, 21 noiembrie, Cluj-Napoca a fost gazda unei sărbători deosebite, marcând Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză. În sala ...

100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

 

#TVRedu