loader
Foto

"Dincolo de Alb și Negru", sâmbătă, la TVR 1

Când ați auzit ultima dată cum sună o cobză? Vă arătăm noi, sâmbătă 23 decembrie, de la ora 17.00, pe TVR1. Înainte de Crăciun, o ediție "Dincolo de Alb şi Negru" cu Mihaela Craciun și invitați de suflet, care ne pregătesc pentru sărbătoarea ce urmează.

 

(w882)Virgiliu Parghel a crescut într-un canton forestier din Bucovina, acolo unde, când avea 2 ani, tatăl lui (Eugeniu Parghel) a fost arestat, trimis în Balta Brăilei, iar la puţin timp după eliberare a murit.

(w882)A fost printre ultimii elevi ai lui Corneliu Baba, promoţia din 1979, iar în studenţie s-a căsătorit cu regretata cântăreaţă de jazz, Anca Parghel. Muzicieni sunt şi fiii lor, Tudor şi Ciprian Parghel.

(w882)Muzica l-a însoţit mereu, iar în această perioadă, până la mijlocul lui ianuarie 2024, în Bucureşti, la Art Safari, semnează o serie inedită de 70 de portrete ale artiștilor și echipei Corului Madrigal. În ochii lui, lumina și umbrele îmbracă forme și chipuri în moduri diferite și neaşteptate.


(w882)Doina Lavric-Parghel, actuala sa soţie, profesoară de limba română, este a doua invitată a emisiunii. Cântă muzică ţărănească din 1975, când debuta la un festival studenţesc. De atunci cântă și ne tot spune poveşti: “Poveste din Bucovina”, “Povestea Soarelui”, “Povestea Bribanocului”. Despre război şi pace, despre Dumnezeu şi vindecare, despre rânduială, rost și înţelepciune, despre necaz şi bucuria naşterii Pruncului Iisus ne povesteşte Doina Lavric-Parghel în studioul de la "Dincolo de Alb şi Negru", unde a venit însoţită şi de cobza ei.

(w882)

Prin cel mai recent proiect, “Povestea Bribanocului”, carte-obiect ilustrată de Virgiliu Parghel și însoțită de CD, Doina “îşi tocmeşte inima” şi aduce la lumină memoria orală a Bucovinei și a satului natal, Lişna, unde părinţii ei au fost învăţători.

 

 
100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

Gustul victoriei (III): Șofranul, vanilia și aromele vieții

Care sunt cele mai scumpe mirodenii, la ce sunt folosite și de unde le obținem? Cum acționează condimentele asupra alimentelor și de ce se ...

 ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

publicat: sâmbătă, 09 noiembrie 2024

În data de 14 decembrie, Cluj-Napoca va găzdui o inițiativă inovatoare, lansată de neuropsihiatrul Cristian Andrei, intitulată "ParenTin'".

 

#TVRedu