Marți, 18 martie, de la ora 21:00, la TVR Craiova, la Economica vom vedea cum din tricotajul manual se poate face o afacere profitabilă.
Ecaterina Diulescu, de profesie învățătoare, a deschis un mic atelier de tricotat și croșetat manual, în urmă cu 22 de ani.
Cu timpul pasiunea ei pentru lucru făcut de mână s-a transformat într-o afacere și, în prezent, are 26 de femei angajate care împletesc și croșetează produse de serie mică sau unicat, pentru magazine din Europa.