loader
Foto

Despre topul celor mai bogaţi români, la Vorbeşte liber! de la TVR 1

Mihai Rădulescu a moderat ediţia de joi, 29 octombrie, a talk-show-ului de la TVR 1 şi TVR+ , transmis în direct de la ora 21.00. Invitaţii săi: George Butunoiu, head-hunter şi omul de afaceri Radu Timiş.

 

Ediția este disponibilă online pe TVR+

Câţi ani munceşti pentru a intra în Top 300? Care este reţeta succesului în afaceri pentru aceşti români de top? Cine reuşeşte, de ce reuşeşte? Topul celor mai bogaţi români a fost subiectul ediţiei din 29 octombrie a emisiunii Vorbeşte liber!

„Pentru un român care câştigă salariul mediu net, de 1.813 lei, cât era în luna august 2015, conform INS, includerea în clasamentul bogaţilor ar însemna nu mai puţin de 3.455 de ani de muncă. Asta în situaţia în care ar economisi tot salariul”, aflăm din revista Capital care a realizat şi în acest an topul celor mai bogaţi români. Topul va fi dat publicităţii în 30 octombrie 2015.

„Chiar şi pentru românul cu cel mai mare salariu mediu net, în valoare de 31.227 de euro/lună, ar fi necesară o perioadă de cel puţin 45 de ani de muncă efectivă. De doar 10 ani are nevoie românul cu cel mai mare venit de anul trecut, asta în situaţia în care nu este deja prezent în elita bogaţilor. Conform datelor prezentate în presă, cel mai mare venit al unui român pentru care s-au plătit impozite a fost de 143.000 de euro lunar”, au mai calculat jurnaliştii publicaţiei Capital.

Care sunt surprizele de proporţii din topul marilor averi? Unde a lovit insolvenţa, unde justiţia? Poţi ajunge milionar în euro fără să furi la primul milion? Se schimbă garda, „lupii tineri" iau locul „tunarilor" tranziţiei? În ce domenii ştiu românii să facă afaceri? Cum este privită bogăţia într-o ţară săracă? – sunt întrebările pe care Mihai Rădulescu le lansează celor doi invitaţi ai emisiunii Vorbeşte liber! din această seară: George Butunoiu, head-hunter, şi omul de afaceri Radu Timiş.

Despre cum au evoluat averile celor mai bogaţi români aflaţi din Top 300 Capital, care, de vineri, 30 octombrie, se va găsi la toate chioşcurile de ziare.

În talk-show-ul serii de la TVR 1, lideri politici şi lideri de opinie dezbat la rece faptele fierbinţi ale zilei. Din 12 octombrie, emisiunea este moderată, alternativ, de: Sorin Avram (luni), Claudiu Lucaci (marţi), Adrian Bucur (miercuri), Mihai Rădulescu (joi). Produsă de Departamentul Emisiuni şi Ştiri Sportive al TVR, Vorbeşte liber! abordează problemele majore ale zilei, evenimentele-cheie ale momentului, care generează cele mai multe comentarii.

Emisiunea este urmată, de la 22.00, de Starea naţiei, cu Dragoş Pătraru. Ambele programe pot fi urmărite şi pe TVR+, pe tabletă sau mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.

 
100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

Gustul victoriei (III): Șofranul, vanilia și aromele vieții

Care sunt cele mai scumpe mirodenii, la ce sunt folosite și de unde le obținem? Cum acționează condimentele asupra alimentelor și de ce se ...

 ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

publicat: sâmbătă, 09 noiembrie 2024

În data de 14 decembrie, Cluj-Napoca va găzdui o inițiativă inovatoare, lansată de neuropsihiatrul Cristian Andrei, intitulată "ParenTin'".

 

#TVRedu