loader
Foto

Galerie foto

Despre Toma Arnăuţoiu şi rezistenţa anticomunistă din munţi, la „Omul şi timpul”

Joi, 26 mai, de la ora 23.00, Rafael Udrişte ne aşteaptă la o ediţie în premieră a emisiunii. Ioana Voicu Arnăuţoiu, fiica liderului grupării anticomuniste de la Nucşoara – invitată în studioul TVR 1. | VIDEO

 

Imediat după terminarea celui de al Doilea Război Mondial, România devenea, fără voia ei, un stat satelit al Uniunii Sovietice. Structurile vechiului regim au fost imediat desfiinţate, iar cei care nu aveau să se supună noilor direcţii politice erau eliminaţi.

Aşa a apărut o importantă mişcare de rezistenţă anticomunistă. Despre ea şi despre unul dintre liderii ei, Toma Arnăuţoiu, figură emblematică a rezistenţei din munţi, discută realizatorul şi moderatorul Rafael Udrişte cu invitaţii săi joi seară, într-o nouă ediţie „Omul şi timpul”. Emisiunea se vede pe 26 mai, de la 23.00, la TVR 1.

(w882) logo

Ioana Voicu Arnăuţoiu, fiica liderului mişcării anticomuniste de la Nucşoara, îi este parteneră de dialog jurnalistului TVR la această ediţie în premieră. Li se alătură Cosmin Budeancă, cercetător IICCMER şi redactor-şef al revistei Memoria, respectiv Cristina Chirvasie, regizor.

(w882) Ioana Arna

(w882) invitati

„Mai bine de 13 mii de oameni din toate categoriile sociale au intrat în mişcarea de rezistenţă. Partizanii, cum le spunem noi, sau bandiţii ori teroriştii, cum le spuneau oficialii acelor vremuri, au fost răspândiţi până în 1953 în aproape toţi munţii României. Înfruntările armate dintre trupele de securitate şi detaşamentele de partizani au fost dure, pierderi înregistrându-se şi de o parte, şi de alta. Fie că vorbim de morţi, de răniţi sau de prizonieri. De obicei, partizanii nu luau ostatici; Securitatea, însă, da”, explică Rafael Udrişte.

(w882) Rafael Udr

Majoritatea oamenilor îi susţinea pe partizani, ajutându-i cu haine, alimente, oferindu-le adăpost atunci când era nevoie. Mulţi dintre ei au fost însă trădaţi, de cele mai multe ori de apropiaţi. După 1956, adică după înfrângerile sângeroase ale mişcărilor naţionale antisovietice din Ungaria şi Polonia, speranţa căderii regimului comunist aproape că a dispărut.

(w882) studio

„După 1989, după ce o parte a arhivelor Securităţii au fost desecretizate, am aflat poveştile de viaţă ale unor oameni care au pus interesul României deasupra interesului personal, luptând cu arma în mână pentru liberate. Joi, la „Omul şi timpul”, vom vorbi despre Toma Arnăuţoiu, una dintre figurile emblematice ale rezistenţei anticomuniste din România”, ne invită realizatorul.

***

Situaţii excepţionale, mai puţin cunoscute, din istoria recentă a ţării noastre, sunt cercetate şi dezvăluite în emisiunea-document a Televiziunii Române „Omul şi timpul”, ce poartă semnătura realizatorilor Ruxandra Ţuchel şi Rafael Udrişte. Producţia ne introduce în intrigile demne de filme hollywoodiene ale politicii româneşti, interne şi internaţionale, din perioada interbelică şi anii comunismului, dar şi imediat după încheierea acestei perioade. Din octombrie 2021, urmărim în fiecare săptămână noi episoade „Omul şi timpul” la TVR 1.

 

 
100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

Gustul victoriei (III): Șofranul, vanilia și aromele vieții

Care sunt cele mai scumpe mirodenii, la ce sunt folosite și de unde le obținem? Cum acționează condimentele asupra alimentelor și de ce se ...

 ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

publicat: sâmbătă, 09 noiembrie 2024

În data de 14 decembrie, Cluj-Napoca va găzdui o inițiativă inovatoare, lansată de neuropsihiatrul Cristian Andrei, intitulată "ParenTin'".

 

#TVRedu