loader
Foto

Galerie foto

Despre muzică, literatură, vin şi mâncare, cu pianistul Yefim Bronfman

Un călător al muziciipianistul Yefim Bronfman a fost invitatul lui Marius Constantinescu în ediţia de duminică a Interviurilor Enescu , de la ora 23:50, la TVR 2 şi TVR+.

 

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

S-a născut în Uzbekistan, la 15 ani a emigrat în Israel, iar în 1989 a devenit cetăţean american. Mărturiseşte că se simte acasă oriunde poate face muzică, dar că-i este foarte important să vorbească limba rusă.

În 1975 a debutat pe plan internaţional în postura de solist al Orchestrei Simfonice din Montreal, dirijată de Zubin Mehta. Cariera pianistului Yefim Bronfman este legată de acest dirijor şi de ansamblul pe care îl conduce, Orchestra Filarmonică din Israel. Împreună au lansat integrala lucrărilor pentru pian semnate de Serghei Prokofiev.

„Yefim Bronfman a fost de o punctualitate perfectă şi ne-a regalat cu jumătate de oră de conversaţie densă, însă nu lipsită de variaţiuni şugubeţe. De la muzică am trecut la desene animate, literatură, călătorii, pentru a sucomba amândoi (unul mai însufleţit decât altul) în vorbe despre vinuri şi mâncare. He’s a foodie, I’m a foodie, too”, povesteşte Marius Constantinescu, realizatorul interviului.

Debutul la Carnegie Hall avea loc în 1989 şi doi ani mai târziu susţinea o serie de recitaluri în compania violonistului Isaac Stern. O altă colaborare importantă a fost cea cu dirijorul Esa-Pekka Salonen şi Filarmonica din Los Angeles, iar înregistrările cu cele 3 concerte ale lui Béla Bartók i-au adus lui Yefim Bronfman Premiul Grammy în 1997.

„Întotdeauna încerc să ofer publicului  tot ce am mai bun, dar cred că trebuie să fiu eu mulțumit de interpretarea mea pentru ca publicul să fie mulțumit la rândul său. Cred că este o legătură între cele două aspecte, consider deci, că propria mulțumire trebuie să fie pusă pe primul loc”, spunea pianistul în dialogul cu Marius Constantinescu.

Yefim Bronfman a colaborat de-a lungul timpului cu dirijori renumiţi din toată lumea: Daniel Barenboim, Herbert Blomstedt, Christoph von Dohnányi, Charles Dutoit, Christoph Eschenbach, Valery Gergiev, Mariss Jansons, Kurt Masur, Zubin Mehta, Esa-Pekka Salonen, Yuri Temirkanov, Franz Welser-Möst, David Zinman. Călătoriile muzicale ale lui Yefim Bronfman par să nu aibă graniţe: din Colorado în Ontario, din Amsterdam la Helsinki, sau de la Lucerna la Berlin. În repertoriul său îi vom găsi pe Tchaikovsky, Beethoven şi Lindberg, alături de compozitori contemporani ca Marc-André Dalbavie, Esa-Pekka Salonen şi Marc Neikrug.

***

Despre Interviurile Festivalului Enescu:

Valentina Băinţan, Claudia Spătărescu, Claudia Robu şi Marius Constantinescu încep o nouă serie de interviuri esenţiale cu cei mai importanţi muzicieni invitaţi ai ediţiei 2015 a Festivalului Internaţional George Enescu. Dirijori, instrumentişti, solisti vocali, de la Ion Marin la Vasily Petrenko, de la Anja Harteros la Elisabeth Leonskaya, de la Kristjan Jarvi la Valentina Naforniţă, în fiecare joi, de la 23:30, vin la întâlnirea cu telespectatorii TVR 2, TVR HD si TVR+.

 

 
Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

publicat: joi, 21 noiembrie 2024

În ultimii ani, România s-a distins în cadrul Uniunii Europene printr-o statistică remarcabilă: aproximativ 95% dintre elevii de gimnaziu învață, ...

Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză la Cluj-Napoca

Joi, 21 noiembrie, Cluj-Napoca a fost gazda unei sărbători deosebite, marcând Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză. În sala ...

100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

 

#TVRedu