loader
Foto

Despre lumină şi întuneric, cu Cristi Minculescu, la „Nocturne”, pe TVR 1

Un om sensibil până la vulnerabilitate, deghizat într-un dur cu geacă de piele. Am urmărit povești de pe scenă, dar și din afara ei, despre lumină și întuneric, la „Nocturne”, cu Cristi Minculescu. Marina Constantinescu ne-a dat întâlnire luni, 27 noiembrie, ora 23.00, la TVR 1.

 

Să cânți rock în anii ´80 însemna un act de curaj în cel mai pur sens al cuvântului. Rockerii, cu părul lor lung și atitudinea rebelă, nu erau deloc pe placul sistemului comunist. Dar, tocmai faptul că această muzică era interzisă sau difuzată la ore imposibile din noapte, o făcea iubită, căutată și trăită până la vibrație de generații întregi.

Invitatul Marinei Constantinescu de luni, 27 noiembrie, este vocea cu care se confundă trupa IRIS de peste 40 de ani. „Bună seara, prieteni!” nu este un salut oarecare, este aproape o marcă înregistrată Cristi Minculescu, o plecăciune în fața celor care „i-au ajutat să zboare chiar și atunci când aveau aripile frânte”. Cristi Minculescu a venit la „Nocturne”, luni, de la ora 23.00, pe TVR 1.

Cristi Minculescu a debutat în 1979, la o „cântare” în Herăstrău cu trupa „Harap-Alb”, între două momente folclorice. Au fost acolo 10.000 de spectatori care l-au sedus iremediabil și care, poate, au reprezentat un ingredient important din elixirul tinereții fără bătrânețe. Despre acest om sensibil până la vulnerabilitate, deghizat într-un dur cu geacă de piele, aflăm că este, pe lângă fotbal, și un împătimit al teatrului. O întâlnire care l-a marcat a fost cea cu Florian Pittiș în vestitul și exclusivistul „Club A”, în tainele căruia am pătruns și noi în ediția de luni seară a emisiunii „Nocturne”.

„Am un mare respect pentru cei care reușesc să-și pună sufletul pe tavă, dezinteresat și sincer, pentru a crea emoție”, a mărturisit Cristi Minculescu în discuţia cu Marina Constantinescu la „Nocturne”. Mai multe am aflat luni, de la ora 23.00, la TVR 1.

A încercat să nu se lase schimbat de cumplita boală moștenită genetic, să nu se întrebe niciodată „de ce eu?” și a continuat să scrie istorie și după această bornă a vieții sale. „Lumina ne arată cât de întuneric este. (...) Dar o vezi mereu la un capăt de tunel”, spunea Cristi Minculescu la „Nocturne”, pe TVR 1.

„Prietenul este cel care vine spre tine când toți ceilalți pleacă”, crede solistul pe care l-am descoperit din alte perspective luni seară, la „Nocturne”.

(w882)

​Întâmplări de necrezut, direct de la sursă, de la legenda care a creat istoria, povești de pe scenă, dar și din afara ei, despre lumină și întuneric, luni - la „Nocturne”. Cu Cristi Minculescu şi Marina Constantinescu. De la ora 23.00, la TVR 1.

Anna Ungureanu, dirijorul şi Emil Pantelimon, managerul Madrigalului, actorii Carmen Tănase, Ştefan Bănică şi Adrian Văncică, Oana Drăgulinescu, fondator al Muzeului Abandonului se numără printre invitaţii noului sezon „Nocturne”, care a început la TVR 1 pe 23 octombrie 2023.

 
„Mic dejun cu un campion”: Daniela Zeca Buzura, în dialog cu Andreea Marin (ediție din 2017) | VIDEO

Între 5 și 11 august, TVR Cultural redifuzează dialogurile Danielei Zeca Buzura cu pictorul Ilie Boca, gimnasta Cătălina Ponor, scriitoarea Ioana ...

Elisabeta Lipă, la „Portret de excelență”: În sportul de înaltă performanță, Comitetul Olimpic Internațional a introdus egalitatea de șanse | VIDEO

TVR Cultural i-a invitat pe telespectatori să revadă sâmbătă, 10 august, de la ora 16.00, dialogul dintre Mihaela Olaru, gazda emisiunii „Portret ...

Sculptorul Laurențiu Mogoșanu, la „Biografii necesare”: „Eu Îl mărturisesc pe Hristos şi asta se vede în arta mea” | VIDEO

TVR Cultural i-a invitat pe telespectatori să revadă, la „Biografii necesare”, în 11 august, de la ora 22.10, dialogul dintre artista vizuală ...

 

#TVRedu