loader
Foto

Dialog despre dragoste, cu Aurora Liiceanu la „Mic dejun cu un campion”

O ediție Best of a emisiunii „Mic dejun cu un campion”, în ultima sâmbătă de vară. Pe 29 august, de la ora 10:00, la TVR 2 și pe TVR+, ați putut revedea interviul acordat de Aurora Liiceanu realizatoarei Daniela Zeca Buzura.

 

Invitata ediției este cunoscutul psiholog şi scriitor Aurora Liiceanu. A scris atât cărţi de specialitate, cât şi o literatură de cele mai multe ori inspirată din experienţele trăite.

A lucrat în cercetare şi la catedră, ca profesoară de psihologie în Universitatea din Bucureşti, la UQAM/Canada şi EHESS/Franţa. În prezent, este cercetător senior la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române.

Aurora Liiceanu este o prezenţă agreabilă şi deschisă, cu un discurs public care fascinează. Aria sa de competenţă este complexă şi de cele mai multe ori complicată, care suflet nu este? Ea reuşeşte, de fiecare dată, să descâlcească acele nuanţe şi meandre ale psihicului uman care explică de cele mai multe ori deciziile grave ale vieţii. Un dublu avantaj. Psihologul este dublat de scriitor. Experienţele personale şi profesionale ale Aurorei Liiceanu se transformă adesea în poveşti captivante destăinuite cu har şi stil, cu feminitate şi bărbăţie, cu Yin şi Yang, într-o perpetuă polaritate care îl îmbie şi îl fascinează pe orice cititor.

(w882) Aurora Lii

Motivaţia formală a întâlnirii la Mic Dejun cu un campion este apariţia celei mai recente cărţi semnate de Aurora Liiceanu, „Dragostea cea veche îţi şopteşte la ureche. Primele iubiri’’. Autorul porneşte de la „anomalia” primului amor care pendulează între atracţia inexplicabilă şi simple procese chimico-biologice. Ea analizează cu luciditate tăioasă întrebările ardente ale psihologiei iubirii, ale cuplului şi ale felului în care acestea devin mituri ale literaturii universale sau subiect de studiu pentru oamenii de ştiinţă.

La întrebarea „Ce este, de fapt, dragostea?” nu putem trage decât concluzia că iubirea este o eternă poveste, cu chei de lectură la fel de diferite ca şi oamenii care o încearcă şi care au darul de a o împărtăşi.  Cert este faptul că, trăind într-un segment al istoriei în care timpul se grăbeşte, nici dragostea nu mai este ce a fost. Dar ea poate fi retrăită mereu prin fascinaţia altor şi altor poveşti, consumate de-a lungul timpului, fiecare dintre ele dând la o parte câte puţin din vălul unei trăiri inconfundabile. Poveştile de dragoste există. Iubirea nu dispare. Fiecare generaţie are modul ei de a se îndrăgosti şi de a-şi exterioriza sentimentele.

(w882) Aurora Lii

„Asistăm la o discuţie de substanţă susţinută cu umor şi delicateţe de două protagoniste cu condei ascuţit şi o fină observaţie asupra mişcării lumii contemporane. Simboluri şi gesturi efemere, poveşti reale şi mituri mai vechi sau mai noi, clişee şi trăiri autentice, relaţii şi conjuncturi mai mult sau mai puţin dramatice, toate trecute prin filtrul unor intelectuale cu darul conversaţiei elevate şi pilduitoare: Daniela Zeca Buzura şi Aurora Liiceanu”, spune Ileana Ploscaru Panait, producătoarea emisiunii Mic dejun cu un campion.

 
Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

publicat: joi, 21 noiembrie 2024

În ultimii ani, România s-a distins în cadrul Uniunii Europene printr-o statistică remarcabilă: aproximativ 95% dintre elevii de gimnaziu învață, ...

Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză la Cluj-Napoca

Joi, 21 noiembrie, Cluj-Napoca a fost gazda unei sărbători deosebite, marcând Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză. În sala ...

100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

 

#TVRedu