Poveştile Deltei nu se sfârşesc niciodată. „ Exclusiv în România ” ne-a arătat Cetatea Halmyris, labirintul drumurilor pe apă de la Dunavăţul de Jos, dar şi reţete de preparate din peşte, în ediţia din 4 noiembrie, l a TVR 1, sâmbătă, de la ora 18.00.
„Delta Dunării este locul unde ne întoarcem cel mai des în sezonul cu numărul X, pentru că poveştile ei nu se sfârşesc niciodată”, spun realizatorii Exclusiv în România, care ne-au prezentat o nouă ediţie din Deltă pe 4 noiembrie.
Echipa Exclusiv în România ne-a condus, de data aceasta, la Cetatea Halmyris, aproape de Murighiol, un loc cunoscut mai bine, probabil, de voluntarii americani care participă an de an la săpăturile arheologice, decât de turiştii din România. Aici, în anul 2001, arheologul Mihail Zahariade a descoperit cele mai vechi oseminte ale unor martiri creştini de pe teritoriul ţării noastre: sfinţii Epictet şi Astion, executaţi în anul 290. Povestea lor o aflăm chiar de la cel care a descoperit aceste moaşte. Şi tot Mihail Zaharide ne prezintă istoria fortificaţiei care constituia cel mai estic punct al graniţei dunărene a Imperiului Roman.
Câţiva kilometri mai departe, la Dunavăţul de Jos, drumul pe pământ se sfârşeşte şi începe labirintul drumurilor pe apă. Echipa emisiunii l-a străbătut până la Lacul Razim, unde a găsit şi o „scurtătură” spre Marea Neagră. A fost o plimbare pe canale mai puţin cunoscute, dar la fel de frumoase precum cele care unesc braţele pricipale ale Deltei: Sfântu Gheorghe, Sulina şi Chilia.
Evident, din Deltă nu se poate pleca fără a învăţa o reţetă – două de preparate din peşte şi fară a descoperi lucruri interesante din istoria comunităţii ucrainene de la Dunavăţ.
Jurnalist: Cristina Madgearu
Producători: Marin Găbudean, Cristina Madgearu
Mai sunt locuri de văzut Exclusiv în România? „În orice zonă poposim în România, descoperim acele simboluri ale ţării care ne fac să fim mândri de ţara noastră. Unicate de mici sau mari dimensiuni, răsunătoare sau cu o strălucire discretă. Aşadar nu ne putem opri. Nu e încă timpul!”, spun realizatorii emisiunii. În noul sezon Exclusiv în România, cel cu numărul 10, Cristian Tabără şi echipa lui ne arată nu doar o Românie frumoasă cu peisaje şi locuri minunate, ci caută să ne reamintească simboluri care ne fac să fim mândri de ţara noastră. Exclusiv în România a revenit cu ediţii în premieră la TVR 1, TVR HD din 7 octombrie, tot sâmbăta, de la ora 18.00.
Exclusiv în România este o emisiune de turism, gen “travel and discover”, în care Cristi Tabără călătoreşte, descoperă şi prezintă România pe mai multe coordinate: obiective turistice, istorie, cultură, credinţă, tradiţii gastronomice, dar mai ales unicate europene şi mondiale, care sunt sau care pot deveni destinaţii turistice.
Exclusiv în România prezintă România pozitivă şi competitivă, cu unicate mondiale, europene şi regionale, o Românie multiculturală şi multietnică, de care românii sunt mândri şi pe care străinii nu au de ce să o judece prin prisma unor şabloane învechite.
Emisiunea poate fi urmărită, ca de obicei, sâmbătă, la TVR 1, de la ora 18.00. Exclusiv în România este şi pe www.tvr.ro, precum şi pe www.facebook.com/fanTVR1 şi https://www.facebook.com/ExclusivInRomania.