loader
Foto

Palatul Național al Copiilor pe scena emisiunii “Dăruiește Românie!”

V-am invitat să vă bucurați de ediția speciale a emisiunii “Dăruiește Românie!”, joi, 28  decembrie, de la ora 13.05 , la TVR3!

 

Emisiunea Dăruiește Românie! este o scenă deschisă artiștilor României, consacrați sau la început de drum, important este să mergem mai departe împreună. La finalul anului, ca o metaforă pentru frumos, curat, autentic, suntem pe scena Palatului Național al Copiilor din București pentru a privi spre viitor cu încredere, cu bucurie și speranță.

Momentele artistice ale celor două ediții aparțin cercurilor cultural-artistice care își desfășoară activitatea la Palatul Național al Copiilor din București, care ne descoperă o Românie în care vrem să fim și pe care să o dăm mai departe, să o dăruim. Rând pe rând, pe parcursul edițiilor speciale ale emisiunii Dăruiește Românie!, ne bucurăm de: Trupa As pentru care cuvântul istoriei are sonorități sacre și moralizatoare. Suntem urmașii acelor români care, veniți din toate colțurile țării, au strigat într-un glas că vor să fie cetățenii unui stat independent, România Mare! Și acei români au simțit că au datoria să fie uniți, să apere zestrea culturală românească. Profesor coregraf: Mona Teodorescu.

Corul Carmina ni-l redescoperă pe Eminescu, poetul între poeți și românul între români. Este atât de mult al nostru, încât nici n-am observat că, în timp, am devenit ai lui. Dar Eminescu a recunoscut că destinul său a fost scris odată cu nașterea în spațiul acestei naturi binecuvântate. „Dumnezeul meu m-a sorbit  din popor cum soarbe soarele un nour de aur din marea de amar.” Deasupra tuturor românilor pâlpâie o stea, ocrotindu-i și îndrumându-i, iar numele ei a fost să fie Eminescu. Corul este coordonat de profesor Stefania Elena Istrate.

Oltenia, este, la rândul ei, un ținut generator de minuni. Pe scenă este prezentată de grupul Petit Arabesque, coordonat de profesor Ana Maria Bănuță. Mari personalități ale culturii moderne s-au născut pe meleag oltenesc și au dus numele României în toată lumea. Tradițiile oltenești reflectă legătura dintre pământ și lumea de dincolo, căci românii „sunt fii universului”. Ei au puterea de a vorbi cu sufletele celor plecați, de a alunga duhurile rele și bolile prin jocul călușarilor, de a chema belșugul prin colindul Vasilc. Câtă bogăție spirituală cultivată în colțul de rai numit Oltenia.

Cu MusicAll, coordonat de profesor Raluca Drăgănescu, inventariem tradițiile noastre autentice. Oare câte popoare, în lumea aceasta, mai pot afirma cu tărie că fabulosul este parte integrantă a culturii naționale? Românii au zânele lor bune, Sânzienele sau Drăgaicele, care le ocrotesc destinul și le dezvăluie, când se deschid porțile cerului, secretul fericirii. Românii au învățat să cânte și să horească de la fetele magice numite iele, care se spală în roua dimineții. Soarele și luna, marcă heraldică a românilor, își mențin caracterul sacru și după secole de creștinism românesc, regăsindu-se pe crucile bisericilor ortodoxe. De aceea poate, aceste motive originale, mai mult decât altele, vorbesc despre unicitatea spiritualității românești.

Trupa Dinamic, prin momente artistice extraordinare, ne prezintă România cu strămoșii, bunicii, părinții, cei de lângă noi, chiar dacă nu i-am cunoscut. Căci toți trăim și gândim românește. Conștientizăm că ne-am îndeplinit datoria, atunci când construim în spațiul românesc, simțim mândria de român, când imnul țării se aude de pe podium, trăim plenar bucuria recunoștinței, când se vorbește despre geniul românesc afirmat oriunde în lume. În seara aceasta a fost momentul să oprim timpul în loc și să-l determinăm să se închine, pentru măcar câteva clipe, frumosului autentic românesc! Trupa Dinamic este coordonată de profesor, maestru balet: Paulina Niculae Marin.

Trupa Meloritm ne prezintă „D-ale noaste românești”. Poate niciunde în spațiul european, tradițiile și obiceiurile nu sunt atât de prezente ca-n viața românilor. Căci noi nu ne-am desprins niciodată de esența trăirii omenești și vom celebra până la nemurire ritualurile de trecere, ocupațiile naționale și dragostea. Este ca și cum ne-am împăca, prin cântecul și dansul tradițional, cu „datul” acestei existențe, ne-am găsi rostul și înțelepciunea de a ști că noi, românii, ne-am născut „într-un ceva anume”. Profesor coordonator: Elena Maria Nicolai.

(w882) 2si o fata

Artistul Marius Bălăn aduce în emisiunea “Dăruiește Românie!” cel mai nou cadou, adică cel mai recent produs muzical care îi poartă semnătura. Pe Marius Bălan l-am aplaudat și la concertul de  Crăciun al Filarmonicii “Paul Constantinescu” din  Ploiești. Marius Bălan a susținut și un recital în cadrul FESTIVALULUI NAȚIONAL DE ROMANȚE CRIZANTEMA DE AUR, ediția 54 și un concert extraordinar de Crăciun cu Filarmonica Pitești. În emisiunea “Dăruiește Românie!”  vine alături de fiica sa cea mare, Alice.

Ca de fiecare dată, Codruț Croitoru deschide emisiunea Dăruiește Românie!, alături de trupa Taylor. Codruț Croitoru este un muzician care a pășit cu dreptul în arena muzicii pop si rock autohtone. E un talentat artist care acoperă o ramură vastă la capitolul muzică, fiind compozitor, solist vocal, chitarist și chiar producător.
Activitatea și-a început-o încă de tânăr, fiind solist vocal, chitarist și compozitor în cadrul formației The Crown cu care a lansat discul "Amândoi" în anul 2007 , disc alcătuit exclusiv din compozițiile sale, care s-au bucurat de numeroase premii ale oamenilor de specialitate. Codruț a avut o frumoasă colaborare cu Adrian Ordean.
În paralel și-a desfășurat activitatea de solist vocal alături de nume precum Pact, Schimbul 3 si Compact B. De asemenea, din 2013 și până în prezent, Codruț Croitoru scrie muzica pop și rock pentru diverși tineri, copii sau adolescenți, talentați.

În anul 2020 apare formația Taylor pentru care artistul și compozitorul Codruț Croitoru compune toata muzica, iar pe lângă rolul de compozitor și de producător, îl mai are și pe cel de solist vocal și chitarist. Primele single-uri lansate de Taylor se bucură de succes, iar albumul "Dincolo de  măști", lansat în martie 2022, le aduce celor de la Taylor o creștere exponențială a numărului de fani, și totodată multe aprecieri venite din partea criticilor de specialitate.

Taylor înseamnă: Marius Vintilă - tobe, Victor Iovan - chitară bas, Florin Laghia -chitară, Alexia Ștefan - backing vocals, Bianca Ștefan - backing vocals. Creația artistului Codruț Croitoru lansată pe piață până în prezent e o încântare pentru publicul iubitor de muzică adevărată.

***

Urmăriți “Dăruiește Românie!” joi, 28 decembrie 2023, ora 13.05, la TVR3!

***

Echipa emisiunii:

Realizator: Carmen Târnoveanu

Director de imagine: Valentin Purza

Regizor tv: Manuela Apostol

***

Emisiunea poate fi urmarită și pe site-ul TVR sau pe pagina de Facebook a emisiunii.

***

Foto credit: Mihaela Petre

 
Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

publicat: joi, 21 noiembrie 2024

În ultimii ani, România s-a distins în cadrul Uniunii Europene printr-o statistică remarcabilă: aproximativ 95% dintre elevii de gimnaziu învață, ...

Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză la Cluj-Napoca

Joi, 21 noiembrie, Cluj-Napoca a fost gazda unei sărbători deosebite, marcând Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză. În sala ...

100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

 

#TVRedu