„Orice este nesigur în acest bălegar puturos al lumii, cu excepția iubirii unei mame”. (James Joyce)

Marți, 28 aprilie

PRINCIPIUL MAMELOR

Țac-țac! În liniștea atât de nefirească a carantinei, mama taie cu foarfeca un trandafir de ghiveci.

Azi e vizită. Asta vrea să însemne că nu mai primește la ușă o pungă mare și dezinfectată, ci mă are pe mine, cu mască și îmbibată din cap până în picioare, în spirt și clor. Un fel de astronaut fără navă, care se tot dezvelește din foliile unei iluzorii protecții.

Mama e pacient oncologic, are peste 80 de ani. Când vin, în fiecare zi mă gândesc că sunt răspunzătoare pentru ea și măcar să o las să-și trăiască clipele dăruite din Cer.

Ieri n-am fost, căci m-am simțit ca turmentată de plecarea atât de grăbită a Clarei, colega mea, jurnalistă de televiziune și poetă.

„Tu nu ești pregătită pentru pierderi”. Mamele spun totdeauna esențialul, fără risipă de cuvinte.

Țac-țac! A încheiat cu trandafirii, se spală pe mâinile ei subțiate și osoase, ca niște ramuri desfrunzite.

„Vezi, acum nu e nicio florărie deschisă și cum aș fi fost fără ele?“

Are orhidee și gerbere, iar afară, în vase - mușcate sângerii și lalele aproape trecute.

Deschide și iese în terasă: „Mă gândesc la ce vremuri trăim. Când e pace și lucrurile curg de la sine, viața merge după principiul mamelor. Când ai haos și zgomot, ca în zilele astea, totul e pe principiul lupilor...”

Zâmbesc pe mutește la o asemenea filozofare. Ea stă cu spatele și nu mă vede. Nu m-ar ucide dacă ar ști ce scriu?

O suspectez că a recitit Forster, fiindcă numai el zice: „Dacă mamele din întreaga lume și-ar da mâna, nu ar mai fi niciodată război“.

I-au plăcut totdeauna englezii și romanele lor. Eu nu într-acolo plec cu gândul, ci la o carte a lui Erri de Luca, pe care am citit-o demult: „În numele mamei”, o răvășitoare punere în poveste, a mia oară, a nașterii Mântuitorului. Nu cred că îmi mai amintesc mare lucru. Poate doar asta: „În numele Tatălui: așa începe semnul crucii. În numele mamei începe viața”.

Pe mâine, cu drag, DZB.