“Am ajuns aici numai prin aroganța cu care am dorit să ne dominăm semenii, să-i denigrăm și să-i anihilăm. Suntem în al 12-lea ceas. Dacă nu învățăm nimic din această experiență, al 13-lea ceas ne-ar putea fi fatal. Dumnezeu să ne ajute!” Dumitru Constantin Dulcan  

Luni, 13 aprilie

OMUL BUN și OMUL CARE S-A UITAT PE SINE

A început Săptămâna Patimilor și subiectele grave sunt în trend, cum ar spune un postmodernist preocupat de mode și fluxuri. Fără să vreau, mă înscriu în tendințe, deși nu îmi place să filozofez și nici nu mă așez între cei care spun, din ce în ce mai des, pretutindeni: "după izolare și pandemie, nimic nu va mai fi cum a mai fost."

Mă gândesc, în treacăt, la una dintre cărțile preferatului meu Haruki Murakami, în care personajul titular face o alegere grea, retrăgându-se zece ani în propria casă, de spaima expansiunii tehnologice și a junglei urbane, fără ca asta să îl ajute prea mult și să-i aducă seninătatea și înțelegerea pe care le voia.

Și atunci? Poate că ne apasă într-atât carantina de acum, din pricina neputinței și a neobișnuinței de a sta singuri cu noi.

Inevitabil, când rămâi tu cu tine, ajungi să vorbești despre rai și iad, despre moarte sau măcar despre frica de ea, zice un psihanalist, doctorul Yrvin Yalom, al cărui tratat de psihoterapie existențială îl citesc zilele astea, ( Irvin D. Yalom, " Comment je suis devenu moi- meme", Albin Michel, 2013), ca să aflu că " timpul liber e pentru angoasă" și că de aceea îl umplem cu adicții felurite: alcool, cumpărături, droguri, sex.

Frica de dispariție este sursa tuturor comportamentelor noastre aberante, care sunt tot atâtea modalități la îndemână de a ne evita, zice terapeutul: munca în exces, hrana în exces, somnul prea mult sau lipsa de somn.

Personal, cred că e strivit de confruntarea cu sine cel care nu și-a mai dat până acum o astfel de întâlnire și, în egală masură , omul care nu se mai poate gândi decât la el. Și, fiindcă tot am mai spus, să continui vorba - denia zilei de azi, din Lunea Mare a Săptămânii Patimilor este cea a smochinului neroditor, pe care Iisus îl blesteamă pentru că nu face fructe.

Așadar, te arăți bun în lume când ai ce dărui și le poți împărți și altora din ce e al tău, dar ești pierdut și nefolositor, când îți ții totul pentru tine. Ori, în cuvinte și mai inspirate, această pildă a Patericului egiptean: un neînvățat îl roagă pe un avvă să îi spună cum arată iadul și ce îl desparte de rai.

Înțeleptul răspunde: “Iadul sunt acești oameni neîndestulați care mânâncă lacom din același vas, fără să se mai sature și fară să se vadă unul pe altul. Și am să te duc și în rai,” iar atunci îi arată aceiași oameni asezați în jurul hranei lor, dar purtând în mâini linguri lungi, cu care nu își puteau atinge gura.

“Și pentru ce ar fi aici mai bine decât dincolo? Stau în jurul aceleiași oale de lut și nu-și ating buzele."

"Da, spune avva, însă doar ei au înțeles cum să își dea de mâncare unul altuia".

Pe mâine, cu drag, DZB.

Fotografie: Mihai Adrian Buzura