“...Și întărindu-l, l-a însoţit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, până la Horeb, muntele lui Dumnezeu.” (3 Regi 19, 8 )
Duminică, 10 mai
40. QUARANTA GIORNI
Un filosof mi-a spus odată că, 40 de zile și 40 de nopți, cât a durat potopul - Noe, pe arca sa, a fost stăpânul lumii. Dar nu al lumii largi, nici vorbă, ci în primul rând al familiei sale, al familiei pe care o alcătuise din dobitoacele salvate de ape și, mai ales, STĂPÂNUL LUI ÎNSUȘI, ceea ce însemna regatul cel mai greu de strunit.
Mistica lui 4 îmi e străină, a lui 40 - mă salvează.
Poporul lui Israel s-a hrănit cu mană din cer şi a fost purtat prin pustie 40 de ani, înainte de a intra în ţara făgăduită de Dumnezeu. Moise nu a pus apă și mâncare pe limbă 40 de zile şi nopţi, înainte de a i se arăta tablele Legii, pe munte, cu cele zece porunci.
Profetul Iezechiel a stat culcat 40 de zile pentru cei 40 de ani de nelegiuiri ai poporului iudeu. Primii regi ai poporului ales, David și Solomon, au domnit câte 40 de ani, ca şi alţi regi sau judecători drepţi, precum Otniel, Debora şi Barac.
Numai eu am trișat, m-am jucat cu numărul și cu iluminarea pe care ar fi putut să mi-o dea, nu am scris sâmbăta, pentru ca 40-ul să se mai amâne sau, dimpotrivă, am scris episoade duble și triple, așa încât cifra să mai aștepte.
Dar 40-ul tot s-a întâmplat. Jurnalul de carantină e gata.
Carantina ne parvine, de fapt, din această “quaranta giorni”, care, în Veneția secolului al XIV-lea marca exact timpul de recluziune al corăbiilor la țărm, pentru a fi asigurați că echipajul și mărfurile nu răspândeau ciuma neagră. Dacă mureau înainte de a patruzecea zi, erau blestemați, așadar nedemni să coboare în port, fiindcă aduceau nenorocirea. Dacă debarcau vii, erau sănătoși și puteau face schimburi cu alții, la loc de cinste.
Și într-un caz, și în celălalt, carantina însemnă transformare, iar de la asta nu mă dezic. M-am preschimbat povestind și astfel nu am ajuns tulburată, întristată, nesigură pentru ceea ce va urma. Fiecare pagină pe care am scris-o ca să fie și a altora a fost ca o zi sabatică pe care mi-o acordau viața și menirea pentru care lucram. Îi sunt datoare și i mă înclin fiecăruia dintre cei care au citit, fiindcă așa am călătorit și, mai ales, am pus la cale un fel nemaiîncercat de a fi împreună. Cu siguranță, ne așteaptă pe toți și un prilej nou și fericit de a mai face asta.
***
Cu bucurie și toate gândurile bune, DZB.
Fotografie de Ileana Ploscaru Panait