“Cea mai mică dintre feline este o capodoperă.” Leonardo da Vinci

Joi, 2 aprilie

ZEIȚA BASTET( I)

Când ajungi în Egipt, ghidul care de obicei conduce grupul la Muzeul de Arheologie, la mormintele faraonilor sau oriunde, îți urează în gura mare bun venit în țara lui Bastet și a pisicilor sacre ale Cleopatrei, găsite în sarcofage cu smaralde cât oul porumbelului la gât și îmbălsămate ca niște mici zeități cu ochii deschiși.

La această urare, turistele occidentale zâmbesc larg, nu se știe dacă de dragul felinelor sau doar la gândul pietrei prețioase, în orice caz, sub soarele arzând se desfășoară o conversație ca a copiilor lăsați la grădiniță: ”Aveți pisici acasă, doamnă, domnule?”
Femei și bărbați amuzați înalță câte un deget, două, trei , după numărul blănoaselor pe care le au și încep povestea și jocul despre suflețelele lor de casă.

“ Ce turism infantil! “am râs cândva, ironizând în gând aceste interacțiuni ingenioase și firave, cu care ne-au obișnuit online-ul și întreaga eră digitală.

Dar știți cum e: să nu spui niciodată “nu voi face”, căci eu am spus atunci și azi aș povesti hipnotizată de mâțele mele răsfățate, două la număr, despre care aș putea derula un serial, în genul “ce vrăji a mai făcut pisica mea”.

Și chiar așa, trecând serios la psihisme, simboluri și vrăji, ne plac atât de mult aceste patrupede și le vrem în preajmă fiindcă pisica e făptură ezoterică , nu doar singura care ar putea privi în ochi un rege, cum zice un proverb englezesc, ci singura care ne povestește într-un grai ancestral, despre profunzimile noastre, despre lumină și malefic, despre supraviețuire și moarte.

De la pisica Cheshire (din “Alice în țara minunilor”), la favoritele lui Baudelaire, motanul Murr al lui E.T.A. Hoffman sau ilustrul Behemoth din “Maestrul și Margareta” al lui Bulgakov, literatura e plină-ochi de feline, ca să nu mai vorbim despre pisicile pictate de Gauguin ori de Edouard Manet.

În urmă cu un timp, am citit în versiune românească un studiu excelent al eruditei discipole a lui Gustav Jung, Marie-Louise Von Franz (“Pisica. O poveste despre răscumpărarea femininului”, Editura Trei, 2016), în care cunoscuta psihanalistă interpretează alchimia, visele, legile contrariilor, pornind de la un basm românesc prea puțin cunoscut.

Lângă incontestabila ei expertiză aș putea să adaug atâtea credințe, proiecții, fapte și eresuri din cultura lumii, dar pentru asta mi-ar mai trebui, desigur, o nouă filă de jurnal. Așa că, uite, ne-am făcut programul: voi scrie și în episodul următor despre pisici, trăgând bineînțeles profit din asta. Până sunt gata cu înscrisul, vă las să vă împrieteniți cu Matus, motanul meu, pe care l-am și pus în imagine. :)

Pe mâine, cu drag, DZB.

Fotografie de Mihai Adrian Buzura

Citiți toate paginile din Jurnalul de carantină pe pagina de Facebook a emisiunii "Mic dejun cu un campion"!