“Lumea înseamnă lucruri separate și opriri diferite”. (Fernando Pessoa, “ Cartea neliniștirii”)
Marți, 24 martie
ÎNTRE MAESTRU ȘI DISCIPOL CREȘTE TOTDEAUNA UN ARBORE
Nu ești niciodată prea tânăr și nici prea bătrân ca să urmezi un model, îmi spunea câteodată, în urmă cu vreo douăzeci de ani, mentorul meu Iosif Sava, dându-se chiar pe sine ca exemplu pentru felul cum instaura imediat o rută de du-te vino între el și orice idee , persoană sau fapt care ar fi putut să schimbe lumea.
La 26 de ani, când am descins din cabina de radio sub reflectoarele televiziunii, am fost uimită și intimidată de forța zilnică a acestui om de a discerne fără compromis ce era esențial de “ lucrurile cu ușurătate” cum îi zicea, zâmbind, oricărei mode, oricărui fason care ne strălucea în față mult prea repede, făcându-mă să mă întreb continuu : cum de le cântărește greutatea?
Uneori citeam împreună în sala vitrată a bibliotecii , unde răsfoia partituri sau își făcea documentarea pentru seratele lui muzicale, cu cele trei ore ale lor, de direct, care astăzi îmi par ireale- și mă trezeam foindu-mă pe scaun și încercând să-i spun câte ceva. Tocmai el, vorbărețul, își ducea degetul la buze și mormăia : “Învață expresivitatea liniștii , fiindcă trei tonuri sunt care contează : cuvintele, tăcerea și muzica...”
Acum , când sunt atât de încercată de viață, experiențe, cărți și adun tineri în jurul meu, mă întreb totdeauna , cu un fior de îngrijorare dacă eu sunt capabilă să le dau altora, cu larghețea cu care cândva am primit, atâtea înțelesuri.
Eu, ca probabil unii dintre dumneavoastră, care am fost contemporană cu mașina de scris, cu telefonul cu disc, apoi cu telefonul cu taste și cu scrisorile de dragoste albăstrite în cerneală sau în pix, le predau zilele acestea studenților și masteranzilor de la Universitatea din București prelegeri despre jurnalism , folosind Skype sau platformele Zoom și Google meet și îi întreb din când în când: “ei, bine, vă lipsește un strop anume din întâlnirile noastre față în față, ori e comod și mai plăcut online? “
Tocmai ei, care sunt generația Z , neutri și nesentimentali ca niște îngeri de nichel cu aure digitale în jurul capului, mi-au dat, săptămâna trecută un răspuns măgulitor și care îmi procură speranțe pentru un viitor care va fi: “ ne lipsește energia cursului,” mi-au spus. .
Atunci mi-am amintit ceea ce știam de demult, de la toți oamenii-model pe care i-am urmat, dar neglijasem. Că între mentor și discipol crește totdeauna un arbore, dacă îl lași și-l faci să se înalțe , și am început, cu sârg, să caut metode noi, cuvinte proaspete, ca energia să existe, ca pomul dintre noi să crească și, dacă s-ar putea, să facă fructe, să dea răcoare și să aibă păsări.
Cu drag, pe mâine, DZB.
Citiți toate paginile din Jurnalul de carantină pe pagina de Facebook a emisiunii "Mic dejun cu un campion"!
