Sâmbătă, 18 iunie, de la ora 10:00, Daniela Zeca Buzura v-a invitat să revedeţi o ediţie Mic Dejun cu un Campion, în care s-a vorbit despre România şi românism, scriitură, America şi viaţa din exil, cu scriitorul Norman Manea.
O existenţă ce se apropie de 90 de ani. O viaţă plină de neprevăzut, de dureri şi bucurii. Deportarea în Transnistria a întregii familii, reîntoarcerea din 1945, anii de studii de la Liceul Habsburgic din Suceava apoi de la Bucureşti, plecarea în Occident, la Berlin şi apoi în Statele Unite, activitatea de scriitor şi de dascăl, apoi... anii au trecut prea repede. Mult prea repede. Dar, Norman Manea nu este numai în dascăl adorat de studenţii săi cât un scriitor de succes. A scris peste 20 de cărţi, traduse peste tot în lume. Un succes care poate asigura o stare de bine, un sentiment de împlinire. Cu toate acestea, de multe ori, gândurile sale sunt amare: ’’Oamenii şi-au creat dictaturile şi tot ei le-au demolat. Lumea de acum evoluează tot mai mult spre forme extreme. Exilul s-a banalizat. Era o formă de rezistenţă dar acum el nu mai există nicăieri’’.
„Ce urmează a doua zi după succes? Firescul” – pare să spună Norman Manea. „Numai aşa te poţi salva ca om şi ca artist”. Din lecturile mele recente din cărţile sale, privirea mi s-a oprit întâmplător pe un rând de care nu mă mai puteam dezlipi: „Dacă vrei neapărat să-ţi bombezi pieptul şi să spui, da! eu sunt mândru că sunt român, e pueril. Nu ai ales să fii român. Mai mult ar fi, să faci să fie cât mai bine în România”. La "Mic Dejun cu un Campion" am avut bucuria să accepte invitaţia noastră. „I-am citit cărţile, ne-am mai întâlnit de câteva ori dar, fără răgazul de a sta tihnit de vorbă”, adauga Daniela Zeca Buzura, amfitrionul Mic Dejunului.
Producător: Ileana Ploscaru Panait