loader
Foto

Galerie foto

Medicul ultimei speranţe, dr. Cristian Radu Jecan, la "Mic Dejun cu un Campion"

Dr. Cristian–Radu Jecan, unul dintre medicii ce s-au făcut remarcaţi prin rigoare şi profesionalism, a fost invitatul Danielei Zeca Buzura, sâmbătă, 12 martie, de la ora 10:00, într-o discuţie aplicată şi plină de umor.

 

Da, medicii au fost în prim planul ultimilor doi ani poate mai mult ca niciodată. Ne-am dat seama ce înseamnă ca o ţară să aibă un potenţial uman bine pregătit profesional. Iar doctorii – şi nu numai ei – au fost printre cei mai vizibili, mai expuşi şi mai presaţi atât de avalanşa de pacienţi dar şi de nevoia publică de a şti, minut cu minut, ce se întâmplă.

Nu e uşor să faci faţă unor asemenea presiuni zilnice, uneori contradictorii, la care au fost supuşi cei din sistemul medical. Şi nu credem că este un fenomen ce s-a întâmplat doar în România, ci peste tot în lume. Evident, o situaţie nemaiîntâlnită, pe care, cu siguranţă, nu vrem s-o mai repetăm prea curând.

(w882)

Dr. Cristian – Radu Jecan este unul dintre acei medici ce s-au făcut remarcaţi prin rigoare şi profesionalism de cea mai înaltă ţinută. Politica sa este pacientul. Nu există alte priorităţi.

Domnia sa este o personalitate recunoscută în elita medicală românească şi internaţională. Operaţiile în domeniul chirurgiei plastice, estetice şi al microchirurgiei reconstructive pe care le practică au reprezentat şansa multor pacienţi la o viaţă normală.

(w882)

Tehnici revoluţionare, o aparatură modernă, de cea mai înaltă clasă, o echipă sudată, capacitatea de manageriere şi efort continuu, un discurs aplicat, pre şi post operator cu pacienţii şi cu echipa sa, şi, de ce nu, o carismă personală, toate acestea fac din doctorul Jecan nu numai o somitate în materie ci ne dezvăluie un om deschis, corect, capabil de o înţelegere specială a situaţiilor delicate, o persoană de încredere şi, în final, un prieten.

Din 1999 este medic specialist în chirurgie plastică şi asistent universitar la Universitatea de Medicină “Carol Davila” din Bucureşti. A lucrat timp de un deceniu la Spitalul Universitar de urgenţă din capitală. În 2003 devine medic primar. În 2010 obţine titlul de Doctor în Științe Medicale iar în 2011 îl găsim în poziţia de Şef de Lucrări în cadrul Universității de Medicină din București. Colaborează şi cu alte entităţi medicale de prestigiu, unde, tratează, operează, consultă permanent. Palmaresul său vorbeşte de la sine: peste 10.000 de intervenţii salvatoare, dintre care 8.000 ca prim operator de chirurgie plastică, reconstructivă şi estetică.

(w882)

Şi, cum niciun caz nu seamănă cu altul, iar pacienţii care se prezintă la cabinetul său vin deseori în situaţii extreme, cazuistica pe care trebuie s-o rezolve are o complexitate ce deseori necesită nu doar calităţi profesionale indiscutabile ci şi o pregătire psihologică adecvată. Iar pentru a fi mereu în fruntea specialiştilor din domeniu este necesară o pregătire continuă pe care şi-o desăvârşeşte alături de studenţi şi medicii rezidenţi, de colegi şi mentori - personalităţi din ţară şi de peste hotare. De altfel, conexiunea permanentă cu colegii din străinatate, cu cele mai noi proceduri şi tehnici medicale, participarea la multe cursuri de pregătire atât la noi cât şi peste graniţe, cercetările publicate în presa de specialitate, îi asigură suportul opiniilor unor experţi în abordarea unor cazuri deosebite.

Dr. Cristian Jecan şi-a dat seama că trebuie să existe şi în România, ca în multe alte locuri din lume pe care le-a vizitat, un organism de specialitate prin intermediul căruia munca medicilor din domeniu să fie mai vizibilă. Aşa încât în 1994 – alături de colegi şi specialişti reputaţi – pune bazele Societăţii Române de Chirurgie Estetică, în al cărui comitet director activează şi în prezent. Iar implicarea sa nu se opreşte aici: este vicepreşedinte al Societăţii de Microchirurgie alături de Prof. Dr. Alexandru V. Georgescu şi membru în Asociaţia Chirurgilor Plasticieni din România condusă de Prof. Dr. Ioan P. Florescu.

(w882)

Cu siguranţă, performanţele sale şi adeziunea la viaţa medicală şi universitară din România nu se vor opri aici. Puterea sa de muncă, dăruirea, harul pentru o profesie nobilă şi dificilă, şarmul personal şi competenţa ireproşabilă îl definesc ca un medic foarte căutat şi un om special. Aşa cum a fost şi pentru noi când ne-am întâlnit la Mic Dejun cu un adevărat campion aşa cum este medicul Cristian Jecan. Într-o discuţie aplicată dar şi plină de umor cu Daniela Zeca Buzura, gazda Dumneavoastră pentru cele 50 de minute de delicii din fiecare sâmbătă dimineaţă, de la ora 10:00, la TVR2.

Emisiunea poate fi urmărită în următorul program:

TVR2: Sâmbătă, 12 martie 2022,ora 10:00

Luni, 14 martie 2022, ora 08:00

TVR3: Duminică, 13 mart. 2021, ora 7:55

TVRI: Sâmbătă, 19 mart. 2022, ora 8:00

TVRM: Sâmbătă, 19 mart. 2022, ora 7:00

Un articol de: Ileana Ploscaru Panait

 
Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

publicat: joi, 21 noiembrie 2024

În ultimii ani, România s-a distins în cadrul Uniunii Europene printr-o statistică remarcabilă: aproximativ 95% dintre elevii de gimnaziu învață, ...

Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză la Cluj-Napoca

Joi, 21 noiembrie, Cluj-Napoca a fost gazda unei sărbători deosebite, marcând Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză. În sala ...

100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

 

#TVRedu