loader
Foto

Cum arată o scenetă cu 22 de milioane de vizualizări, am aflat la „Reţeaua de idoli”

„Reţeau de idoli” a venit la TVR 2 cu un subiect cald: „Umorul la români”. „La ce mai râdem? „Cu cine și de ce?” sunt doar câteva dintre întrebările pregătite pentru Toni Grecu, în ediţia de duminică , 16 iunie, de la ora 18.00.

 

Ediţia este online pe TVR+.

„M-am reîntâlnit de curând cu Toni Grecu, cel pentru care am pornit un tren înghețat într-o zi de grevă CFR. Era prima emisiune pe care o făceam la București, un program de divertisment, în care Divertis urma să fie față în față cu Traian Băsescu, atunci primar al capitalei. Dacă nu ajungeam aș fi ratat înregistrarea, așa că după mai bine de două ore de negocieri am convins ceferiștii unui tren intercity Iași-București să spargă greva”, îşi aminteşte Irina Păcurariu, gazda emisiunii „Reţeaua de idoli”.

Fondator al grupului Divertis, Toni Grecu a cunoscut gloria în divertismentul autohton. A debutat pe scenă în 1980, iar din anii 1990, alături de colegii săi, a început activitatea de televiziune. Au urmat mii de spectacole și sute de emisiuni TV cu adevărate recorduri de audiență.

„E destul de periculos să te vezi cu un om care înseamnă cea mai frumoasă vârstă a ta. Nu doar că te uiți și cauți schimbările din el, le vezi și pe cele de la tine. Și nu e mereu vesel. Cu Toni este însă mai ușor decât cu majoritatea altor interlocutori. Cu el ieși din orice situație pentru că râzi până când clachează și colegul de la cameră, ceea ce, normal, s-a întâmplat și la filmarea pentru „Rețeaua de Idoli”. Dacă o să vi se pară că o parte din cadrele noastre de interviu sunt ușor legănate, e simplu. Pe ele se râdea așa de tare, încât a luat-o razna și trepiedul. Dincolo de asta, am vorbit despre multe: de ce râd românii, de cine, când. Cum e cu net-ul, care e secretul pentru 22 de milioane de vizualizări cât are o scenetă de-a lui. Și despre copii, bani, neveste, case și altele, așa cum fac doi oameni care nu s-au mai văzut de mult. Aș spune că am găsit un Toni relaxat, dar atent la lumea din jur, același băiat plin de umor, cu mintea trează și poanta "la picior". Cum a fost mereu și un pic în plus. Recomand. De văzut!", a adăugat Irina Păcurariu.

În ultimii ani, Toni Grecu s-a implicat în proiecte de comedie pentru mediul online, care adună milioane de vizionări. Nu a uitat nici de spectacolele de umor, un mix de comedie de mai multe genuri, monolog, impro, scheci, stand-up, parodie, imitație.

„Umorul la români e un subiect infinit, pentru că umorul este frate cu românul, aşa cum şi codrul este frate cu românul. Şi codrul şi umorul ne-au ajutat să trecem prin istorie. Într-unul ne-am ascus de duşmani, iar celălalt ne-a ajutat să râdem de ei. Umorul vine atunci când avem necazuri şi când simţim nevoia să ne descărcăm cumva, e ca o supapă. Suntem într-un moment delicat. Puţin zis, România e într-un moment delicat de 30 de ani încoace, dar în ultimii ani a revenit în forţă umorul politic şi umorul social. Nu în mediul consacrat, televizorul, ci pe online. Online-ul a devenit scena în care artiştii, profesionişti sau nu, îşi pot manifesta talentul. E cea mai mare scenă care a fost inventată în istoria omenirii. Rezultatele se văd cu ochiul liber. Intraţi pe Facebook, Youtube, vedeţi mii de oameni care fac glume”, a spus Toni Grecu.

Emisiunea este disponibişă online pe TVR+.

 
Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

publicat: joi, 21 noiembrie 2024

În ultimii ani, România s-a distins în cadrul Uniunii Europene printr-o statistică remarcabilă: aproximativ 95% dintre elevii de gimnaziu învață, ...

Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză la Cluj-Napoca

Joi, 21 noiembrie, Cluj-Napoca a fost gazda unei sărbători deosebite, marcând Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză. În sala ...

100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

 

#TVRedu